Facebook a acceptat să plătească o amendă de 500.000 de lire sterline (644.000 de dolari) pentru încălcarea legii privind protecţia datelor, în scandalul Cambridge Analytica, a anunţat miercuri autoritatea de resort din Marea Britanie.

Imaginea articolului Facebook, amendată cu 644.000 de dolari în scandalul Cambridge Analytica

Facebook, amendată cu 644.000 de dolari în scandalul Cambridge Analytica

CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost chestionat de comisii parlamentare din SUA şi UE cu privire la modul în care compania de consultanţă politică a obţinut datele personale a 87 de milioane de utilizatori Facebook.

Amenda poate fi mică, pentru o companie ce valorează 540 de miliarde de dolari, dar este amenda maximă pe care o poate da Information Commissioner’s Office (ICO).

ICO a emis amenda anul trecut, după ce a anunţat că datele a cel puţin un milion de utilizatori britanici au fost printre informaţiile culese de cercetător şi utilizate în scopuri politice.

ICO a declarat, miercuri, că Facebook nu şi-a recunoscut greşeala, chiar dacă a fost de acord cu plata amenzii. „Principala preocupare a ICO a fost că datele cetăţenilor britanici au fost expuse. Protecţia informaţiilor personale şi confidenţialitatea personală sunt de o importanţă fundamentală”, a declarat comisarul adjunct ICO, James Dipple-Johnstone.

Parlamentarii britanici au criticat răspunsul Facebook la scandal şi refuzul lui Zuckerberg de a apărea şi de a răspunde întrebărilor venite din Marea Britanie. De asemenea, aceştia şi-au declarat îngrijorarea cu privire la utilizarea reţelei sociale în referendumul britanic din 2016 privind ieşirea din Uniunea Europeană.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/19415931-l-7.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/19415931-l-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Facebook a acceptat să plătească o amendă de 500.000 de lire sterline (644.000 de dolari) pentru încălcarea legii privind protecţia datelor, în scandalul Cambridge Analytica, a anunţat miercuri autoritatea de resort din Marea Britanie. ...