Sute de oameni participă, miercuri seara, la un marş în memoria victimelor tragediei din Clubul Colectiv. Manifestanţii au venit cu flori albe şi lumânări pentru a parcurge traseul din Piaţa Unirii până la Clubul Colectiv. Între participanţi sunt şi tineri care au supravieţuit incendiului.

Peste 800 de oameni s-au adunat în parcul din Piaţa Unirii, la patru ani de la tragedia care s-a petrecut în Clubul Colectiv, unde 64 de oameni au murit şi alţi 146 au fost răniţi.

Manifestanţii au plecat în marş spre Clubul Colectiv, cu flori albe şi lumânări, în memoria victimelor incendiului de acum patru ani.

Ei au adus şi un banner pe care au scris „#Colectiv Capul lui Arafat vrem #Arafat_demisia”.

arafat

Cei care participă la marş spun că şi-au pierdut încredere în statul român.

Între bucureştenii veniţi la marşi este şi Adrian Albu, supravieţuitor al incendiului din Clubul Colectiv. Spune că a conştientizat schimbarea produsă în societate după momentul Colectiv, dar că, în continuare, simte că oamenii trebuie să se descurce singuri şi că „statul pe care noi îl plătim e degeaba”.

„Suntem aici pentru că se fac patru ani. Patru ani de nepăsare, de indolenţă, de când noi ştim, ca popor că suntem pe propriile picioare şi că statul pe care noi îl plătim e degeaba. Mi-aş fi dorit, în timpul acesta, să văd mai multă responsabilitate, ca cei care sunt puşi în funcţii să îi respecte pe cei care îi pun acolo şi să îşi îndeplinească atribuţiile pentru care sunt plătiţi, nu doar să stea la poze, să dea bine, ca să mai prindă un mandat. (…) Înainte de Colectiv oamenii erau mult mai nepăsători. După Colectiv s-a produs ceva, s-a trezit societatea civilă şi a început să conştientizeze că dacă noi nu facem nimic nu o să facă nimeni pentru noi”, a spus Adrian Albu.

„Eu mi-am pierdut orice încredere în statul român. Trebuie restructurat totul din temelii”, a spus unul dintre participanţii la marşul din Capitală.

Altul crede că tragedia de acum patru ani s-ar putea repeta.

„În orice moment se poate întâmpla la fel. Domnul Arafat spune că nu, dar noi spunem că da. Am văzut imaginile noi. Am simţit indignare şi aceeaşi neputinţă ca în seara de 30 octombrie, acum 4 ani. Realizăm că suntem singuri, suntem mulţi, dar tot singuri. Ar trebui să fie statul alături de noi, dar din păcate statul nu este alături de noi. Schimbarea începe, însă, cu noi. Trebuie să ne facem auziţi, pentru noi, pentru ei şi pentru copiii noştri”, a spus un alt participant.

Reprezentanţii mai multor instituţii au transmis, miercuri, mesaje în memoria victimelor de la Colectiv şi de susţinere a familiilor acestora.

În urma incendiului de la Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015, 64 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 146 au fost răniţi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/whatsapp-image-2019-10-30-at-18-13-14.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/whatsapp-image-2019-10-30-at-18-13-14-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Sute de oameni participă, miercuri seara, la un marş în memoria victimelor tragediei din Clubul Colectiv. Manifestanţii au venit cu flori albe şi lumânări pentru a parcurge traseul din Piaţa Unirii până la Clubul Colectiv. Între participanţi sunt şi tineri care au supravieţuit incendiului. ...