Regizorii Elia Suleiman, Mounia Meddour şi Jasmila Žbanić sunt invitaţi speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest şi vor putea fi ascultaţi pe 19 octombrie, la Cinema Elvire Popesco din Capitală, discutând despre statutul cinematografiei în epocă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Imaginea articolului Regizorii Elia Suleiman şi Mounia Meddour, printre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest

Regizorii Elia Suleiman şi Mounia Meddour, printre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest

Elia Suleiman a câştigat premiul special al juriului în cadrul la Cannes 2019. Publicul va avea ocazia să îl asculte în „Débat des auteurs”, unde va dialoga cu cineastul Claude Lelouch şi cu alţi regizori de film despre situaţia actuală a cinematografului mondial în epoca platformelor, a francizelor şi a multiplexurilor. Întâlnirea va avea loc la finalul proiecţiei “Les plus belles années d’une vie”, iar accesul la discuţie va fi liber, în limita locurilor disponibile.

În 2012, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, publicul a putut vedea două dintre cele mai premiate filme ale sale: “Divine Intervention”, din 2002, recompensat cu premiul juriului la Cannes, şi “The Time That Remains”, din 2009, ce a obţinut menţiunea specială a juriului la Cannes. Ambele pelicule tratează conflictul dintre Israel şi Palestina într-o manieră profund personală, datorită căreia regizorul a fost comparat cu Jacques Tati şi Buster Keaton.

„Crezi că stau la mine acasă şi mă gândesc la conflict? Mă gândesc la asta la modul existenţial, la cum am putea ajunge la apropiere. Nu cred că disperarea este necesară. Dacă ar fi aşa, nu aş face filme. Dacă o să mă opresc, atunci puteţi concluziona că m-am predat disperării”, a declarat regizorul într-un interviu pentru The Guardian, în 2009, cu ocazia premierei filmului “The Time That Remains”.

Elia Suleiman a continuat să se afirme ca regizor, scenarist şi ca actor principal al comediei ce l-a purtat, pentru a treia oară, în competiţia oficială a festivalului. Pelicula „It Must Be Heaven” explorează teme ca identitatea, naţionalitatea şi apartenenţa, cineastul continuând să înfăţişeze banalitatea şi absurditatea vieţii cotidiene în viniete intime şi tuşante. Suleiman jonglează cu ludicul şi combină poezia cu umorul.

„Dacă în filmele mele anterioare, Palestina era imaginată ca un microcosmos al lumii, cu noul meu film, «It Must Be Heaven», lumea devine microcosmos al Palestinei”, a declarat Suleiman.

„Regizorul-actor îşi foloseşte faţa şi trupul ca să exprime sufletul Palestinei şi nicăieri acest lucru nu e mai pregnant ca în noua sa comedie amuzantă”, au declarat cei de la Hollywood Reporter.

„I-am spus că Bucureştiul a evoluat foarte mult din punct de vedere culinar şi asta l-a convins să revină”, a glumit regizorul Cristian Mungiu când a anunţat că cineastul palestinian va fi unul dintre invitaţii speciali ai ediţiei a zecea a Les Films de Cannes à Bucarest.

Elia Suleiman va putea fi întâlnit la finalul proiecţiei filmului său de pe 20 octombrie, de la 20.30, la Cinema Elvire Popesco.

O noutate în programul de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest este „Papicha”. Amplasat în Algeria în anii 90, filmul de debut al regizoarei Mounia Meddour spune povestea lui Nedjma, o studentă de 18 ani care iubeşte moda şi distracţia. Însă acest stil de viaţă e pus în pericol de o campanie din ce în ce mai virulentă ce încearcă să impună femeilor algeriene să poarte burqa. Viaţa ei se schimbă după un atac dramatic şi tânăra decide să pună la cale un spectacol de modă ca simbol al rezistenţei. Meddour a revelat într-un interviu pentru publicaţia Screen că filmul e auto-biografic: „Am crescut în Algeria până la 18 ani, am studiat la o universitate unde dormitorul arăta exact ca în povestea mea”.

Publicul o va putea întâlni pe regizoare la proiecţia filmului din 27 octombrie, la Cinema Elvire Popesco. Meddour va rămâne la finalul proiecţiei pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

Geneza şi urmările acestui film, proiectat la Cannes în cadrul secţiunii Un Certain Regard, stau mărturie pentru dificultăţile cu care se confruntă, în acest moment, cinematografia arabă, ai cărei tineri regizori se revoltă împotriva cenzurii, examinând relaţii umane intense şi complexe. „Papicha”, ales încă din iulie să reprezinte Algeria la premiile Oscar din 2020, ar fi trebuit să aibă premiera pe 22 septembrie în Algiers, însă autorităţile locale au anulat proiecţia. Producătorii, care denunţă cenzura guvernamentală, au aflat brusc că permisiunea le-a fost retrasă, iar, pentru calificarea la premiile Oscar la categoria cel mai bun film străin, pelicula trebuia să fie difuzată în Algeria înainte de 30 septembrie. Din fericire, premiile Academiei au făcut o excepţie, iar filmul „Papicha” va concura în competiţia pentru cel mai bun film străin, chiar şi în absenţa unei premiere în ţara lui natală.

Mesajul feminist şi spiritul rebel al peliculei rimează cu evenimentele recente din Algeria unde, în fiecare vineri, începând cu luna martie, se ţin proteste de stradă împotriva guvernului conservator islamic, în ceea ce a fost denumită “Revoluţia Zâmbetelor”.

„Ce mai fac vecinii noştri?”, secţiune pe care Les Films de Cannes à Bucarest o propune anul acesta pentru prima dată, le va aduce spectatorilor români poveşti şi cineaşti mai puţin cunoascuţi. Secţiunea începe cu o proiecţie a peliculei “Lost and Found”, pentru a cărui aniversare de 15 ani de la producţie se reunesc, la Bucureşti, regizorii Jasmila Žbanić, Stefan Arsenijević, Nadejda Koseva, Mait Laas şi Viktória Petrányi. Împreună cu regizorul Cristian Mungiu, aceştia se vor întâlni cu publicul şi vor introduce filmul la Instituto Cervantes, pe 21 octombrie, de la ora 17.00. Spectatorii vor putea urmări pe parcursul festivalului câte un titlu din filmografia acestor autori.

Mait Laas, un reputat animator estonian, va aduce „Lisa Limone and Maroc Orange: A Rapid Love Story”, o animaţie potrivită pentru adulţi şi copii. Jasmila Žbanić va introduce “Esma’s Secret”, filmul ce i-a adus un Urs de Aur la Berlin, iar Stefan Arsenievic va fi prezent la proiecţia “Love and Other Crimes”, pelicula ce i-a adus premiul pentru regie la Festivalul de la Sofia.

„Lisa Limone and Maroc Orange: A Rapid Love Story” va fi proiectat pe 20 octombrie, la Cinema Pro, de la ora 11.30.

Intrarea la toate proiecţiile din secţiunea „Ce mai fac vecinii noştri?” este liberă, iar la filmul de animaţie au acces copiii cu vârstă de peste 12 ani.

Ediţia a zecea a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.

Biletele pentru festivalul Les Films de Cannes à Bucarest pot fi achiziţionate din reţeaua Eventbook şi de la casieriile cinematografelor Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Union.

Programul de proiecţii şi detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina festivalului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/unnamed-2-320x202-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/unnamed-2-320x202-2-300x202.jpgrootstireaUncategorised
Regizorii Elia Suleiman, Mounia Meddour şi Jasmila Žbanić sunt invitaţi speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest şi vor putea fi ascultaţi pe 19 octombrie, la Cinema Elvire Popesco din Capitală, discutând despre statutul cinematografiei în epocă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. ...