Înaintea consultărilor de la Cotroceni pe tema noului guvern, mulţi s-au concentrat pe informaţia senzaţională pe care părea s-o fi transmis Klaus Iohannis, anume că el ar fi în favoarea organizării de alegeri anticipate – o temă pe care în ultima vreme părea s-o fi monopolizat Dan Barna.

Imaginea articolului COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Anticipatele tocmai au avut loc şi tocmai le-a câştigat Iohannis

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Anticipatele tocmai au avut loc şi tocmai le-a câştigat Iohannis

Dan Barna, consecvent tacticii de a prezenta USR drept un partid atent la revendicările electoratului său radical şi deasupra oricărui compromis politic, a continuat să repete şi după moţiune că vrea anticipate, ca poporul să dea o legitimitate proaspătă Parlamentului etc. Numai că acele teoretice anticipate n-ar avantaja cu nimic USR: moţiunea n-a făcut decât să sublinieze, şi încă în tuşe foarte groase, că scena politică s-a polarizat decisiv în jurul unui atotputernic Klaus Iohannis ca şef de facto al PNL şi căruia nu-i mai face opoziţie decât un PSD dezbinat.

Orice alt partid care s-a zbătut pentru reuşita moţiunii (sau nu s-a zbătut, dar a votat-o), orice lider care s-a crezut trăgător suprem de sfori în meciul moţiunii, crezând că adună pentru sine puncte electorale (cum ar fi Victor Ponta) s-au trezit de fapt în postura de sateliţi prezidenţiali mărunţi, care acum au lucrat pur şi simplu pentru a asigura succesul electoral al lui Iohannis şi pentru deschiderea accesului la putere al partidului prezidenţial PNL.

În acest sens, ziua moţiunii de cenzură a echivalat în acelaşi timp şi cu ziua unor alegeri prezidenţiale anticipate – câştigate deja de Iohannis –, şi cu ziua unor alegeri parlamentare anticipate – câştigate deja de Iohannis pentru PNL, de departe cel mai hămesit partid după toţi anii din 2014 până acum în care şi-a făcut mereu speranţe că va fi adus în sfârşit la putere de Iohannis. Acum, PNL are în sfârşit şansa să ia guvernarea şi să lucreze pentru preşedinte în chip de „guvernul meu”, cu câteva priorităţi de mandat explicit trasate de la Cotroceni: desemnarea comisarului european român din partea PNL (un liberal a subliniat deja că România va fi astfel într-o companie selectă, întărind poziţia PPE, partidul care conduce UE), organizarea alegerilor prezidenţiale (cu o menţiune specială pentru diaspora, desemnată astfel implicit ca fief virtual Iohannis-PNL), împărţirea bugetului pe 2020, desfiinţarea SIIJ şi anularea celor mai importante decizii din justiţie şi economie luate de PSD.

De aceea, în realitate au bătut câmpii toţi cei care mizau că PNL nu va trage tare pentru un succes al moţiunii pe motiv că lui Iohannis i-ar conveni la prezidenţiale s-o aibă drept contracandidat în turul al doilea pe Viorica Dăncilă şi nu pe Dan Barna, iar liberalilor nu le-ar conveni să intre la guvernare ca să nu se erodeze. Dărâmarea guvernului Dăncilă îl întăreşte spectaculos pe Iohannis nu doar faţă de PSD, cât şi faţă de USR, în raport cu care Iohannis şi PNL proiectează o imagine de putere, victorie, acţiune cu rezultate concrete, mult mai atractivă electoral decât orice poate propune USR. Dacă îşi va îndeplini măcar câteva din priorităţile enunţate, polul de putere Iohannis-PNL îşi va sfida pe rând şi criticii care se tem că va urma o perioadă lungă de instabilitate şi vid de guvernare, şi concurenţii care ar vrea să-şi aroge ei meritul luptei cu PSD. De asta a şi insistat Iohannis că noul guvern trebuie instalat repede, declarând că există urgenţe importante pentru România.

Aşadar, de ce ar mai fi nevoie de anticipate în asemenea condiţii? De discuţia despre anticipate da, e nevoie, pentru că astfel apare o ocazie de flecăreală solemnă care să poată trece drept subiect de negocieri. Pe Klaus Iohannis nu l-a costat nimic să declare că el ar vrea anticipate, însă a avut grijă să adauge că acestea nu se pot face dacă nu există un consens din partea partidelor (şi bineînţeles că el nu există). Dar de anticipate chiar nu e nevoie: un guvern politic rezultat după o moţiune de cenzură e perfect legitim, iar motivaţia de a guverna există din plin: Iohannis şi PNL au nevoie să livreze cât mai repede rezultate, pentru a convinge electoratul că la Cotroceni e un prezidenţiabil dinamic, capabil să învingă PSD, şi că PNL merită să câştige următoarele rânduri de alegeri. De anticipate ar fi nevoie doar dacă noul executiv n-ar izbuti să guverneze minoritar în anul ce rămâne până la parlamentarele la termen, ceea ce e greu de imaginat, atâta vreme cât, nu-i aşa, interesele opoziţiei întru salvarea ţării coincid, iar partidele au interesul în faţa electoratului să se arate unite, ca să nu revină la putere PSD.

Victor Ponta are şi el rolul său în această economie prezidenţială: el e hărăzit să fagociteze PSD şi să-l transforme în „partidul modern de stânga” (adică unul unde stânga se rezumă la chestiuni legate de ecologie şi drepturi pentru minorităţi) cu care trebuie bifat un loc pe viitoarea scenă politică aşa-zis resetată. Acest concept de „reset”, unde în locul PSD ar trebui să apară un partid de stânga „nou, european, reformat”, datează din epoca alegerilor prezidenţiale din 2014, doar că pe atunci capul demonizat al PSD era chiar Ponta, care ar fi trebuit anihilat ca să fie distrus partidul, în timp ce acum Ponta apare în chip de salvator al stângii cu voie de la Cotroceni, salvare care se traduce prin „intrarea în istorie a PSD”, aşa cum s-a exprimat Iohannis. Ponta nu e însă king-makerul care se visează. Unii au calculat că un executiv al PNL n-ar putea guverna dacă partidul lui Ponta nu-i susţine proiectele în Parlament, pe motiv că PSD a rămas din punct de vedere aritmetic suficient de tare ca să blocheze guvernarea. Numai că PSD a intrat deja în cursa de a arăta cât mai repede poporului ce catastrofă e PNL pentru ţară, aşa încât un cabinet minoritar poate funcţiona foarte bine.

Indiferent dacă în urma consultărilor de la Cotroceni (care vor ţine loc în realitate de orice negociere politică autonomă între partide) ar rezulta vreo formulă de guvern monocoloră PNL sau un pic mixtată cu oameni din alte partide, electoratul acestora din urmă doar îşi va face iluzii că ei vor avea ceva putere de câştigat. USR, PMP, Pro România, ALDE, minorităţile au acum doar un rol de decor şi de consolidare a autorităţii lui Iohannis-PNL, fie că o vor face din Parlament, fie din vreo structură a puterii executive. Candidatul Klaus Iohannis are la dispoziţie un PNL preaplecat, care a recunoscut deschis că îi datorează succesul moţiunii şi care îi poate pune în practică ordinele încă mai fidel decât o făcea pe vremuri PDL în raport cu Traian Băsescu. Evident deci că Iohannis, care la toate adunările electorale din ultima vreme a declarat deschis că vrea ca PNL să vină să guverneze, n-are interes să moşească şi să patroneze un guvern mixt, cu certuri între diverse partiduleţe, care să confirme vaietele PSD cum că dacă vine opoziţia la putere se va reface haosul de pe vremuri din CoCoPo.

Celelalte partide ştiu că n-au putere reală în faţa Iohannis-PNL, şi atunci încearcă să mimeze cât mai artistic baletul negocierii, comentând pe diverse teme cu aerul că au capacitatea de a-şi impune punctul de vedere. Viorica Dăncilă susţine că PSD va vota un cabinet al opoziţiei doar dacă acesta va adera la Pactul ei pentru păstrarea salariilor şi a pensiilor. Călin Popescu-Tăriceanu a zis că ALDE pune drept condiţie pentru colaborarea cu Cotrocenii respingerea unui guvern tehnocrat, deşi nimeni n-a pus problema că ar vrea un asemenea guvern. Cert e că negocierile, chibiţările, instalarea noului guvern şi primele lui iniţiative le vor oferi tuturor politicienilor un pretext excelent ca pe timpul lunii de campanie electorală pentru prezidenţiale să evite complet confruntările sau interviurile pe tema funcţiei prezidenţiale şi a răspunderilor ei, din moment ce tot ce trebuie arătat poporului e cum înfrânge Sf. Gheorghe Iohannis balaurul PSD, respectiv cum distruge opoziţia tot ce a făcut bine PSD.

Cât despre PNL, fericitul câştigător al moţiunii, în afară de priorităţile puţine şi clare trasate de la Cotroceni chiar nu va trebui să-şi mai bată capul cu nimic: pentru orice nu va merge în guvernare, vina va fi aruncată prompt şi integral pe „greaua moştenire”, iar aceasta e încă o direcţie de acţiune trasată de Iohannis, aşa cum am şi aflat imediat după moţiune. „Bătălia cu PSD nu s-a încheiat aici”, a promis candidatul PNL la prezidenţiale.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/hepta-4605997-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/hepta-4605997-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Înaintea consultărilor de la Cotroceni pe tema noului guvern, mulţi s-au concentrat pe informaţia senzaţională pe care părea s-o fi transmis Klaus Iohannis, anume că el ar fi în favoarea organizării de alegeri anticipate – o temă pe care în ultima vreme părea s-o fi monopolizat Dan Barna. ...