Şefa CSM, Lia Savonea, a anunţat marţi seară că va sesiza CCR privind un conflict între Consiliu şi acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall.

„În calitate de preşedinte al CSM, am decis să sesizez Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall”, a anunţat, marţi, Lia Savonea.

Potrivit şefei CSM, CCR va fi sesizată din două motive.

„Primul: ingerinţă gravă în activitatea procurorilor, mă refer la activitatea de urmărire penală. Al doilea – acţiuni de subminare a autorităţii CSM în calitatea sa constituţională de garant al indepenendenţei justiţiei”, a spus Savonea.

Savonea: Este un boicot instituţional. Nouă membri au iniţiat propuneri de modificări legislative

Lia Savonea a anunţat, marţi, că 9 membri CSM au decis să iniţieze propuneri de modificări legislative pentru a fi organizate şedinţele de plen „legal”, între acestea fiind incluse reducerea cvorumului pentru a evita amânările în situaţia care unii magistraţi nu se prezintă.

„Este un veritabil boicot instituţional. Având în vedere această situaţie, (…) 9 membri au hotărât să iniţieze nişte propuneri de modificări legislative pe care să le discutăm şi să le formalizăm instituţional, astfel încât să asigurăm desfăşurarea şedinţelor legal. Măsurile vizează reducerea cvorumului pentru situaţiile în care anumiţi membri refuză să se prezinte nejustificat, respectiv ca şedinţele să fie legal constituite. Mă refer la membrii Consiliului cu activitate permanentă în CSM”, a spus Lia Savonea.

Şefa CSM a mai precizat că este propusă şi sancţionarea lipsei nejustificate de la plen cu pierderea funcţiei deţinute în Consiliu.

Precizările vin după ce mai mulţi procurori CSM au lipsit de la plenul de marţi, nefiind întrunit cvorumul. Pe ordinea de zi se afla validarea Adinei Florea la şefia Secţiei Speciale.

Propunerile celor 9 membri pentru modificarea si completarea Legii 317/2004 privind CSM sunt:

– Lucrările plenului să se desfăşoare legal în prezenţa a cel puţin 2/3 din totalul membrilor atunci când şedinţa de Plen a fost convocată, iar membrii cu activitate permanentă lipsesc de la şedinţă sau suprapun orice alte activităţi acesteia fără ca absenţa să fi fost aprobată de preşedintele CSM (modificare la art 27, alin (2)1
– Împiedicarea desfăşurării şedinţei plenului CSM ca urmare a prevederilor de mai sus atrage pierderea de drept a mandatului, situaţie în care se constată de îndată de Plen. (articolul 27 (2)2
– Calitatea de membru al CSM încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie, nerezolvarea stării de incompatibilitate în termen de 15 zile de la fata alegerii ca membru al CSM, (…) imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, deces, precum şi în situaţia prevăzută la art. 27 alin (2).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/soap-bubble-439103-960-720.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/soap-bubble-439103-960-720.jpgrootstireaUncategorised
Şefa CSM, Lia Savonea, a anunţat marţi seară că va sesiza CCR privind un conflict între Consiliu şi acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall. ...