Un tânăr în vârstă de 18 ani blocat pe un traseu montan din judeţul Harghita după ce a alunecat şi era să cadă într-o râpă, în timp ce mergea din localitatea Bălan spre Piatra Singuratică pentru a se întâlni cu nişte prieteni, a fost găsit de jandarmi după aproape trei ore şi jumătate de căutări.

Imaginea articolului Intervenţie de noapte: Blocat pe munte, un tânăr s-a oprit din alunecare înainte să cadă într-o râpă. Cum l-au găsit jandarmii

Un tânăr a rămas blocat pe munte, după ce era să cadă într-o râpă. Cum l-au găsit jandarmii

Jandarmii harghiteni au fost anunţaţi marţi dimineaţa, în jurul orei 4.00, printr-un apel la 112 făcut de unul dintre prietenii tânărului, că acesta ar fi plecat din localitatea Bălan spre Piatra Singuratică, dar nu a mai ajuns la locul în care s-au înţeles să se întâlnească şi nu poate fi contactat pe telefon, care e închis.

În căutarea tânărului a plecat un echipaj de la Postul de Jandarmi Montan Harghita Băi care a reuşit să-l găsească pe tânăr sub un brad, ghemuit şi înfrigurat, cu bateria de la telefon descărcată.

Potrivit IJJ Harghita, acesta nu era echipat corespunzător pentru munte şi se afla undeva la jumătatea traseului montan „Piatra Fierarilor” ce leagă oraşul Bălan de Piatra Singuratică.

„Din cele relatate de tânăr a reieşit faptul că el a plecat să se întâlnească cu nişte prieteni în seara zilei de 7 octombrie, ora 23.30, dar ar fi alunecat şi din cauza ceţii şi a întunericului a renunţat să-şi continue urcarea şi s-a adăpostit sub brad pentru a aştepta dimineaţa. Din fericire acesta s-a oprit din alunecare înainte să ajungă aproape de o râpă adâncă”, a declarat Gheorghe Suciu, purtător de cuvânt al IJJ Harghita.

Tânărul a fost coborât până la baza muntelui şi predat familiei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/5377752.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/5377752-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un tânăr în vârstă de 18 ani blocat pe un traseu montan din judeţul Harghita după ce a alunecat şi era să cadă într-o râpă, în timp ce mergea din localitatea Bălan spre Piatra Singuratică pentru a se întâlni cu nişte prieteni, a fost găsit de jandarmi după aproape...