Judecătoarea CSM Gabriela Baltag a solicitat, marţi, în condiţiile în care la şedinţa plenului Consiliului sunt doar 13 membri din cei 15 necesari pentru asigurarea cvorumului, ca membrii CSM să se deplaseze la sediul Parchetului General, pentru a ţine şedinţa acolo.

Imaginea articolului CSM nu are cvorum pentru validarea Adinei Florea / Un judecător propune ca membrii plenului să meargă la Parchet, să ţină şedinţa acolo / Lia Savonea îl acuză pe procurorul general că sabotează şedinţa

CSM nu are cvorum încă pentru validarea Adinei Florea / Un judecător propune ca membrii plenului să meargă la Parchet, să ţină şedinţa acolo / Lia Savonea îl acuză pe procurorul general că sabotează şedinţa

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lai Savonea, a anunţat, marţi, că plenul CSM e în imposibilitatea de a demara şedinţa în condiţiile în care sunt prezenţi doar 13 membri din cei 15 necesari, potrivit legii.

Judecătorul Gabriela Baltag a propus atunci ca membrii CSM să se deplaseze la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), acolo unde procurorul general Bogdan Licu are o întâlnire la care participă şi trei procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv Tatiana Toader, Cristian Ban şi Florin Deac.

“Acei membri CSM primesc o indemnizaţie consistentă şi diurne, în limitele legii fiecare. Deci vă fac această propunere, dacă sunteţi de acord, invităm şi presa, să mergem până la Parchetul General şi să facem şedinţa acolo. Am mai făcut la INM, au mai fost şi alte locuri , la Iaşi, unde Consiliul şi-a desfăşurat şedinţa de plen. Şi desigur să aveţi în vedere, în situaţia în care nu agreaţi o astfel de propunere, să amânaţi în cursul zilei de astăzi, din oră în oră, şedinţa de plen. Poate totuşi conştiinţa colegilor noştri se deşteaptă şi vor veni să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu. Din câte ştim noi, ei sunt în prezent, funcţionează în CSM, nu în Parchetul General”, a solicitat judecătorul CSM Gabriela Baltag.

Ulterior, preşedintele Consiliului, Lia Savonea, a propus ca plenul CSM să ia legătura cu procurorul general Bogdan Licu, pentru lămuriri şi l-a acuzat pe acesta că sabotează practic şedinţa CSM.

“Eu v-aş propune să încercăm să-l contactăm pe domnul procuror general, eu aş vrea să avem o discuţie, prin videoconferinţă, prin orice se poate, să înţelegem şi noi câteva dintre lucrurile care se întâmplă cel puţin aşa , neobişnuit. Suprapunerea unor activităţi peste şedinţa de plen, invitarea procurorilor, vreau să ştiu …Este indispensabilă prezenţa a trei procurori din cadrul CSM la acaestă şedinţă? Eu găsesc destul de grav ce se întâmplă în această perioadă şi cu concursul, este evident, nu mă feresc să o spun, chiar a procurorului general. Vă propun să-l consultăm şi să intrăm în legătură directă cu dumnealui”, a declarat Lia Savonea.

Patru membri ai plenului CSM nu participă, marţi, la şedinţă. Astfel, procurorii Tatiana Toader, Cristian Ban şi Florin Deac sunt, marţi, la întâlnirea Secţiei de procurori cu conducerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiei Parchetelor Militare, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care are loc la Parchetul General.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi ea membru de drept în plenul CSM, este la Consiliul JAI de la Luxembourg.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marţi, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ). Este pentru a şasea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la SIIJ.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7508527-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/7508527-mediafax-foto-andreea-alexandru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Judecătoarea CSM Gabriela Baltag a solicitat, marţi, în condiţiile în care la şedinţa plenului Consiliului sunt doar 13 membri din cei 15 necesari pentru asigurarea cvorumului, ca membrii CSM să se deplaseze la sediul Parchetului General, pentru a ţine şedinţa acolo. ...