O maşină în care se aflau patru tineri s-a prăbuşit, pe Transfăgărăşan, de la o înălţime de 40 de metri, de pe un tronson pe altul al drumului, într-o curbă, după ce s-a rostogolit de câteva ori. Tinerii au scăpat cu răni uşoare şi au ieşit singuri din autoturism.

Salvamontiştii din Argeş au intervenit, duminică, la un accident pe Transfăgărăşan, produs la km 115, într-o curbă „ac de păr”, unde o maşină în care se aflau patru tineri a ieşit de pe drum şi s-a prăbuşit de la o înălţime de aproximativ 40 de metri, de pe un tronson pe altul.

Accidentul a fost observat şi anunţat la 112 de către un participant la trafic.

„În maşină se aflau patru tineri cu vârste între 23 şi 25 de ani, din Teleorman, care coborau dinspre Bâlea spre Curtea de Argeş, iar la km 115 unde este o curbă în ac de păr, probabil din cauza neadaptării vitezei la drumul care este şi un pic îngheţat, şoferul a pierdut controlul asupra maşinii şi s-a prăbuşit până pe celălalt tronson al Transfăgărăşanului. S-au răsturnat de câteva ori, nu au fost răniţi grav, au ieşit singuri din maşină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cristian Toma de la Salvamont Argeş.

Potrivit acestuia, tinerii au fost preluaţi de ambulanţa SMURD de la Baza Salvamont Argeş şi de două ambulanţe venite de la Curtea de Argeş şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/accident-transfagarasan2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/accident-transfagarasan2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O maşină în care se aflau patru tineri s-a prăbuşit, pe Transfăgărăşan, de la o înălţime de 40 de metri, de pe un tronson pe altul al drumului, într-o curbă, după ce s-a rostogolit de câteva ori. Tinerii au scăpat cu răni uşoare şi au ieşit singuri din autoturism. ...