Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că ţara sa va lansa o operaţiune militară în nord-estul Siriei, după ce a acuzat Statele Unite că nu iau suficiente măsuri pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi din Siria de la graniţa cu Turcia, potrivit Reuters.

Imaginea articolului Preşedintele Turciei anunţă că va lansa o operaţiune militară în nord-estul Siriei

Preşedintele Turciei anunţă că va lansa o operaţiune militară în nord-estul Siriei

Erdogan a declarat că operaţiunea va fi una terestră şi aeriană, se va desfăşura la est de Eufrat şi ar putea fi lansată în orice moment.

Forţele Democrate Siriene (SDF), conduse de miliţia kurdă YPG şi sprijinite de Statele Unite controlează regiunea de nord-est a Siriei. Reprezentanţii SDF au declarat că organizaţia îşi doreşte pace şi stabilitate în regiune, dar că va răspunde oricărui atac.

„Nu vom ezita să transformăm orice atac din partea Turciei într-un război de-a lungul graniţei pentru a ne apăra”, a spus purtătorul de cuvânt al SDF, Mustafa Bali.

Statele Unite şi Turcia, ambele membre ale NATO, au ajuns la un acord în luna august privind înfiinţarea unei zone de securitate în nord-estul Siriei, de-a lungul graniţei cu Turcia. Decizia a fost luată la insistenţele Ankarei, care consideră YPG ca fiind o organizaţie teroristă şi cu legături cu insurgenţii kurzi din Turcia.

Ankara a acuzat, însă, Statele Unite, care au sprijinit YPG în lupta împotriva grupării teroriste Stat Islamic, că acţionează prea greu pentru înfiinţarea acestei zone de securitate.

Săptămâna aceasta, Erdogan a declarat că discuţiile cu Statele Unite privind stabilirea unei zone de securitate în nord-estul Siriei nu au dat rezultatele dorite, astfel că ţara sa va fi nevoită să ia propriile măsuri în acest sens.

Turcia a avertizat în repetate rânduri că va interveni militar în mod unilateral în Siria pentru înfiinţarea acestei zone de securitate dacă rezultatele negocierilor cu Statele Unite nu vor îndeplini cerinţele Ankarei până la finalul lunii septembrie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/erdo-1.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/10/erdo-1-300x300.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că ţara sa va lansa o operaţiune militară în nord-estul Siriei, după ce a acuzat Statele Unite că nu iau suficiente măsuri pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi din Siria de la graniţa cu Turcia, potrivit Reuters. ...