Marea Britanie şi Statele Unite discută despre implementarea unui acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare în data de 1 noiembrie, la o zi după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis marţi un oficial american, citat de Reuters.

33 afişări


Imaginea articolului Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională, John Bolton, a discutat marţi cu Liz Truss, ministrul de Finanţe din Marea Britanie, despre posibilitatea ca cele două ţări să semneze o declaraţie parţială, în vederea implementării ulterioare a unui acord comercial.

Semnarea documentului ar putea avea loc în cadrul summitului G7 de la finalul lunii august, care va avea loc în Franţa, a transmis oficialul din Administraţia de la Washington.

Bolton i-a transmis premierului britanic Boris Johnson că preşedintele american Donald Trump doreşte ca Marea Britanie să părăsească cu succes Uniunea Europeană pe data de 31 octombrie, adăugând că Administraţia de la Washington va fi pregătită să negocieze rapid un acord de liber schimb între SUA şi Regatul Unit.

Vizita lui John Bolton în Marea Britanie a avut ca scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări, tensionate parţial în timpul mandatului prim-ministrului Theresa May.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-2476722.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-2476722-300x300.jpgrootstireaUncategorised
...