Aparatură specială pentru scanarea solului va fi folosită pentru cercetări la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, unde se caută probe pe care inculpatul le-ar fi putut îngropa sub pământ sau în gropile betonate.


Imaginea articolului Percheziţiile continuă în Casa Groazei: Aparatură specială pentru scanarea solului va fi folosită la locuinţa lui Gheorghe Dincă, din Caracal/ Se caută probe ce s-ar putea afla în gropile betonate

Percheziţiile continuă în Casa Groazei: Aparatură specială pentru scanarea solului va fi folosită la locuinţa lui Gheorghe Dincă, din Caracal/ Se caută probe ce s-ar putea afla în gropile betonate

Cercetările se reiau, marţi, la locuinţa lui Gheorghe Dincă, aceasta fiind deja a treia săptămână în care se fac verificări de către specialişti.

Surse din anchetă au declarat, pentru MEDIAFAX, că de miercuri, anchetatorii ar putea folosi aparatură specială pentru scanat solul, astfel încât să poată descoperi şi alte probe posibil îngropate sub pământ sau în gropile betonate.

La cercetările din casa şi curtea sa participă şi Gheorghe Dincă, bărbatul care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani), apoi le-a ars cadavrele.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/whatsapp-image-2019-07-26-at-13-37-39-2-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/whatsapp-image-2019-07-26-at-13-37-39-2-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Aparatură specială pentru scanarea solului va fi folosită pentru cercetări la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, unde se caută probe pe care inculpatul le-ar fi putut îngropa sub pământ sau în gropile betonate. ...