Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a lansat luni, consultarea publică pentru proiectul de reducere a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile, începând cu 1 ianuarie 2020, potrivit unui comunicat ANCOM, remis MEDIAFAX.


Imaginea articolului ANCOM propune reducerea cu 10% a tarifelor pentru terminarea apelurile mobile

ANCOM propune reducerea cu 10% a tarifelor pentru terminarea apelurile mobile

ANCOM propune reducerea cu până la 10% a tarifelor pentru terminarea apelurilor ca măsură tranzitorie până la aplicarea Directivei 2018/1972 care a intrat în vigoare în decembrie 2018. Conform acesteia fiecare stat membru va trebui să stabilească tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene până în decembrie 2020.

„Conform legislaţiei europene, până la finalul anului 2020, cel târziu, operatorii prezenţi pe piaţa unică vor practica acelaşi tarif de terminare la puncte mobile, respectiv acelaşi tarif de terminare la puncte fixe. Pentru că ne dorim ca piaţa de comunicaţii electronice din România să îşi păstreze standardele de competitivitate, iar utilizatorii să beneficieze în continuare de oferte cât mai atractive, propunem reducerea cu aproximativ 10% a tarifului maxim de terminare pentru apelurile mobile actuale, ca măsură tranzitorie până la stabilirea tarifului unic european. Tariful propus a fost calculat de ANCOM conform recomandărilor Comisiei Europene.”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Ca măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european, ANCOM propune aplicarea unui tarif maxim reglementat de 0,76 eurocenţi/minut, comparativ cu 0,84 eurocenţi/minut, cât este în prezent. Noul tarif a fost determinat pe bază de analiză comparativă („benchmark”) la nivel european. Astfel, tariful s-a calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur. Noul tarif se va practica începând cu data de 1 ianuarie 2020, informează ANCOM.

Operatori desemnaţi cu putere semnificativă de piaţă – Lycamobile S.R.L., Orange România S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. şi Telekom Romanian Mobile Communications S.A. – vor avea obligaţia să nu depăşească tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propria reţea.

ANCOM consideră că soluţia tranzitorie este revizuirea nivelului actual al tarifului tranzitoriu de terminare a apelurilor la puncte mobile, determinat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care au utilizat un model de cost LRIC pur, pe baza informaţiilor din cel mai recent raport al OAREC privind evoluţia tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile la nivel european.

După parcurgerea procesului de consultare publică naţională, tariful maxim reglementat pentru apelurile la puncte mobile propus de ANCOM va intra şi în procedura de consultare europeană.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/bac-2019-a-inceput-examenul-de-bacalaureat.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/bac-2019-a-inceput-examenul-de-bacalaureat-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a lansat luni, consultarea publică pentru proiectul de reducere a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile, începând cu 1 ianuarie 2020, potrivit unui comunicat ANCOM, remis MEDIAFAX. ...