Serena Williams (nr. 10 WTA) este la un pas să fie învinsă de două ori la rând, într-o finală, de românce. După ce Simona Halep a învins-o pe americancă şi a câştigat trofeul de la Wimbledon, Bianca Andreescu (nr. 27 WTA) se va lupta cu Serena în ultimul act de la Rogers Cup 2019.


Imaginea articolului Bianca Andreescu o va întâlni pe Serena Williams în finala turneului Rogers Cup

Bianca Andreescu o va întâlni pe Serena Williams în finala turneului Rogers Cup

Jucătoarea de origine română a fost prima finalistă din ediţia din acest an a turneului de la Toronto. Andreescu s-a impus în semifinală în faţa sportivei Sofia Kenin (nr. 29 WTA), cu scorul de 6-4, 7-6 (5).

“Am trecut prin atâtea lucruri în ultimele două luni. Sunt atât de fericită. Este incredibil, sunt în finală la Rogers Cup. Sunt ok din punct de vedere fizic. Şi mental sunt ok. Am fost foarte emoţionată. Îmi vine să plâng. Este mai important decât titlul de la Indian Wells. Mereu mi-am dorit să joc împotriva Serenei, sper să se întâmple”, a spus Bianca Andreescu, la finalul meciului cu Sofia Kenin.

Serena Williams a câştigat şi ea biletul către finala de la Rogers Cup, după ce a trecut de Marie Bouzkova (91 WTA), scor 1-6, 6-3, 6-3.

Finala turneului de la Toronto se va juca duminică, 11 august, de la ora 20:30.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/befunky-collage-12.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/befunky-collage-12-300x285.jpgrootstireaUncategorised
Serena Williams (nr. 10 WTA) este la un pas să fie învinsă de două ori la rând, într-o finală, de românce. După ce Simona Halep a învins-o pe americancă şi a câştigat trofeul de la Wimbledon, Bianca Andreescu (nr. 27 WTA) se va lupta cu Serena în ultimul act...