Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va discuta cu Viorica Dăncilă, în şedinţa de luni a coaliţiei. despre rectificarea bugetară, ALDE fiind nemulţumit că serviciile primesc jumătate de miliard în plus, şi despre modificarea legii STS. Tot luni, de la ora 18.00, PSD are o reuniune a CEx.


Imaginea articolului Şedinţa coaliţiei de guvernare, astăzi. Modificarea legii STS şi rectificarea bugetară, printre teme. CEx PSD, luni

Şedinţa coaliţiei, luni. Modificarea legii STS şi rectificarea bugetară, printre teme. CEx PSD, luni

Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că întrunirea coaliţiei va avea loc, luni, la ora 10.00, la Palatul Victoria.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, duminică la Antena 3, că temele pe care le va aborda cu premierul vizează posibile măsuri pe care le poate lua Guvernul şi Parlamentul, în contextul cazului din Caracal. Liderul ALDE a precizat că poate fi modificată legea STS sau procedurile de intervenţie în cazuri precum cel din Caracal.

Totodată, preşedintele Senatului a spus că vor fi discuţii şi despre rectificarea bugetară, precizând că a văzut proiectul făcut de Ministerul de Finanţe şi sunt tăieri la insituţii sau ministere importante, la investiţii şi alte capitole, însă sunt majorări cu peste jumătate de miliard la bugetele SRI, SIE şi STS.

„Mâine (luni – n.r.) cu doamna premier vom avea acest subiect de discutat foarte serios, pentru că eu nu cred că prioritatea României este finanţarea instituţiilor de forţă în statul român”, a explicat Tăriceanu.

CEx al PSD va avea loc, luni, de la ora 18.00, la sediul din Băneasa, conform unui anunţ al partidului.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, sâmbătă, că ia în calcul un referendum care are în vedere pedepse mai mari pentru criminali, violatori şi pedofili, cum ar fi închisoarea pe viaţă sau castrarea chimică, în contextul cazului din Caracal.

Totodată, pe fondul situaţiei din Olt, preşedintele PSD a spus că a amânat Congresul partidului din 3 august, unde trebuia să fie lansat candidatul la prezidenţiale, respectiv Viorica Dăncilă.

Cât despre subiectele care ar putea fi discutate la CEx, Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că Eugen Teodorovici ar fi potrivit pentru funcţia de premier, dacă PSD va câştiga alegerile prezidenţiale. Liderul social-democraţilot a adăugat că va face o propunere în acest sens după ce va discuta în Comitetul Executiv Naţional al partidului.

O altă temă pe care Dăncilă a spus că ar vrea să o abordeze la următoarea şedinţă a Comitetului Executiv ar fi legată de stabilirea echipei de campanie şi strategia PSD la prezidenţiale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7414664-mediafax-foto-andreea-alexandru-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7414664-mediafax-foto-andreea-alexandru-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că va discuta cu Viorica Dăncilă, în şedinţa de luni a coaliţiei. despre rectificarea bugetară, ALDE fiind nemulţumit că serviciile primesc jumătate de miliard în plus, şi despre modificarea legii STS. Tot luni, de la ora 18.00, PSD are o reuniune a CEx. ...