Negocierile pentru construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă se vor finaliza în acest an, discuţiile fiind în curs, iar dacă nu vor exista rezultate pozitive Nuclearelectrica va putea construi singură reactoarele, a declarat la conferinţa de presă de luni ministrul Energiei Anton Anton.


Imaginea articolului Ministrul Energiei: Negocierile pentru unităţile 3 şi 4 se vor finaliza până la sfârşitul anului

Ministrul Energiei: Negocierile pentru unităţile 3 şi 4 se vor finaliza până la sfârşitul anului

Nuclearelectrica negociază realizarea unităţilor 3 şi 4 cu China General Nuclear Power Corporation, cu care a semnat în luna mai a acestui an Acordul Investitorilor în forma preliminară.

“Am semnat acordul cu investitorii, ceea ce a însemat o accelerare a discuţiilor. Suntem în plin proces de negociere a acordului interguvernamental dintre România şi China. Investiţia asta nu trebuie făcută oricum, trebuie să platim un preţ normal, nu exagerat…Dacă nu avem rezultate pozitive, atunci soluţia de rezervă este că România va construi singură, prin Nuclearelectrica”, a spus ministrul.

Investiţia necesară pentru realizarea celor două reactoare este estimată la circa 6 miliarde de euro.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/4-nuclearelectrica.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/4-nuclearelectrica-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Negocierile pentru construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă se vor finaliza în acest an, discuţiile fiind în curs, iar dacă nu vor exista rezultate pozitive Nuclearelectrica va putea construi singură reactoarele, a declarat la conferinţa de presă de luni ministrul Energiei Anton Anton. ...