Ministerul de Interne va beneficia de elicoptere uşoare şi de echipamente noi pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în medii greu accesibile, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă. Acordul-cadru de furnizare a echipamentelor a fost semnat, luni, la Palatul Victoria.


Imaginea articolului Guvern: MAI va beneficia de noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare

Guvern: MAI va beneficia de noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare

„Premierul Viorica Dăncilă a participat astăzi (luni-n.r) la semnarea Acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere uşoare, echipate corespunzător pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile. Proiectul este finanţat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni şi are ca obiectiv achiziţionarea, în total, a 10 elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare. În prima etapă, vor fi achiziţionate patru elicoptere uşoare multifuncţionale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziţionate alte şase”, transmite Executivul, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acordul-cadru de furnizare a echipamentelor a fost semnat, luni, la Palatul Victoria. Din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a semnat generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviaţie de comandorul Catalin-Paul Dache şi din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor) de către directorul comercial Radu Homorozeanu. La eveniment a participat şi premierul Viorica Dăncilă. De asemeena, au fost prezenţi ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, secretarul de stat şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, secretarul de stat din ministerul Sănătăţii, Rodica Nassar, ambasadorul Franţei, ES Michèle Ramis, ambasadorul Germaniei, ES Cord Meier-Klodt, reprezentanţi ai IGSU, IGA şi ai Airbus Helicopters România.

„Achiziţionarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenţii în caz de urgenţă este un demers imperativ în condiţiile în care flota de care dispun în acest moment autorităţile este insuficientă pentru a răspunde intervenţiilor medicale şi de căutare-salvare şi, în special, pentru operaţiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situaţii de urgenţă – VIZIUNE 2020”, a afirmat Viorica Dăncilă, la Guvern.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/blue-sky-3658412-1920-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/blue-sky-3658412-1920-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul de Interne va beneficia de elicoptere uşoare şi de echipamente noi pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în medii greu accesibile, transmite Guvernul, într-un comunicat de presă. Acordul-cadru de furnizare a echipamentelor a fost semnat, luni, la Palatul Victoria. ...