Abbas Mousavi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, a declarat luni că discuţiile dintre Iran şi Statele Unite vor avea loc doar în cazul în care vor duce la rezultate tangibile, relatează Reuters.


Imaginea articolului Discuţiile dintre Iran şi SUA, posibile dacă vor duce la rezultate tangibile -oficial iranian

Discuţiile dintre Iran şi SUA, posibile dacă vor duce la rezultate tangibile -oficial iranian

Purtătorul de cuvânt a transmis că Iranul este dispus să discute, dar acţiunile Statelor Unite nu dovedesc că ar urma un dialog corect.

„Dialogul şi negocierile pot avea loc în momentul în care vom avea o agendă clară şi în momentul în care vom putea obţine rezultate tangibile în urma acestora”, a declarat Mousavi.

„Statele Unite nu doresc discuţii, nu urmăresc un dialog”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele american Donald Trump a transmis în mai multe rânduri că este dispus să participe la discuţii cu oficialii iranieni pentru a detensiona situaţia dintre cele două ţări.

Preşedintele Donald Trump a decis retragerea SUA din Acordul atomic semnat de marile puteri cu Iranul. Marea Britanie, Germania, Franţa, China şi Rusia menţin Acordul nuclear cu Iranul. Din cauza sancţiunilor americane, Iranul a avertizat că ar putea renunţa la unele condiţii ale Acordului nuclear, cerând sprijinul Uniunii Europene pentru menţinerea Tratatului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/81481479-l-30.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/81481479-l-30-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Abbas Mousavi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, a declarat luni că discuţiile dintre Iran şi Statele Unite vor avea loc doar în cazul în care vor duce la rezultate tangibile, relatează Reuters. ...