Cel puţin 20 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, inclusiv un candidat la funcţia de vicepreşedinte al Afganistanului, în urma unui atentat care a avut loc duminică în zona centrală a oraşului Kabul, au transmis luni oficialii guvernamentali, citaţi de Reuters.


Imaginea articolului Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în urma atentatului din Kabul

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise în urma atentatului din Kabul

În urma unei explozii puternice provocate de detonarea unei bombe, mai mulţi indivizi înarmaţi au luat cu asalt o clădire din apropiere, unde se află biroul lui Amrullah Saleh, candidat la funcţia de vicepreşedinte al ţării şi aliat al preşedintelui afgan Ashraf Ghani.

Amrullah Saleh, un fost şef al serviciilor secrete afgane şi oponent ferm al talibanilor şi altor grupuri islamiste radicale, inclusiv Stat Islamic, a fost rănit uşor în urma atentatului.

Ministerul de Interne din Afganistan a transmis că forţele militare au împuşcat patru militanţi şi au salvat peste 150 de civili în cadrul operaţiunii, care a durat aproximativ şase ore.

Atacul nu a fost momentan revendicat de nicio grupare teroristă.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/nato-trupe-afganistan-afp-2.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/nato-trupe-afganistan-afp-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cel puţin 20 de persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, inclusiv un candidat la funcţia de vicepreşedinte al Afganistanului, în urma unui atentat care a avut loc duminică în zona centrală a oraşului Kabul, au transmis luni oficialii guvernamentali, citaţi de Reuters. ...