Fostul şef al Poliţiei Capitalei şi fost şef al Serviciului Omoruri, Lucian Guran, a precizat, pentru MEDIAFAX, că un caz de crime în serie care seamănă foarte mult cu cel de la Caracal s-a petrecut în Bucureşti, în 1992. Criminalul era tot taximetrist de ocazie şi acţiona la Gara de Nord.


Imaginea articolului Cazul ucigaşului Pascu Nicolae, tras la „indigo” după crimele de la Caracal

O ocazie cumplită spre moarte. Cazul ucigaşului Pascu Nicolae, la „indigo” după cel de la Caracal

„În 1992 am avut crimele lui Pascu Nicolae, tot un individ care făcea taximetrie din aceasta clandestină. Singura diferenţă cu cazul de la Caracal este că victimele au fost aruncate pe câmp, dar cazurile sunt aproape identice” a precizat pentru MEDIAFAX, Lucian Guran, fost şef al Serivicului Omoruri.

Ca şi în cazul de la Caracal, criminalul şi-a racolat victimele cu maşina, le-a violat, apoi le-a ucis.

„Una dintre victime, de la care am pornit noi de fapt, a venit în Gara de Nord, de unde a luat un taxi. Dispariţia a fost reclamată de către familie, care ne-a spus că fetiţa a ajuns în Bucureşti în jurul orelor 11.00 noaptea, şi atunci ne-am gândit că poate să fie vorba de un taximetrist sau de un violator, iar în aceea perioadă existau foarte mulţi taximetrişti particulari, aşa cum proceda şi Dincă”, explică criminalistul.

Lucian Guran explică mai departe cum a ajuns la criminalul în serie, despre care se ştie că a ucis trei tinere:

„Cercetând dosarele de viol de pe raza Gării de Nord, am găsit o altă reclamaţie, de la o secţe de poliţie, de unde rezulta că o persoană acostată de un taximetrist şi dusă pe undeva pe un câmp, şi acolo a fost deposedată de bijuterii, dar victima a trăit. Noi aveam un caz aproape identic, adică ştiam că ultimul loc în care a fost văzută fata era Gara de Nord, iar cadavrul victimei a fost găsit tot pe un câmp în afara Bucureştiului.

Plecând de la aceste similitudini, am început celelalte activităţi, şi aşa am ajns la criminalul care acţiona în zona Gara de Nord. Singura diferenţă dintre cele două cazuri este că ucigaşul a dus victimele pe câmp, şi nu a încercat să scape de cadavre, asa cum a făcut Dincă”, povesteşte Guran, care mai precizează că Pascu Nicolae bloca uşile de pe partea dreaptă a maşinii pe care o folosea.

Un alt caz şocant, tot de la începutul anilor 90, este cel al tânărului ucigaş Adrian Stroe, un inginer transformat pe parcurs în taximetrist şi care a ucis cu bestialitate trei tinere, iar pe una dintre ele a incendiat-o.

La fel ca Pascu, sau ca Dincă de la Caracal, criminalul a sustras de la victime bijuteriile.

„Stroe, faţă de Pascu, avea un al mod de operare, se pare că acesta reuşea să se împrietenească cu victimele sale. Şi acesta a fost un caz complex, însă poliţiştii şi anchetatorii l-au dus la capăt”, mai spune fostul şef de la omoruri.

Adrian Stroe a fost condamnat, după 7 ani, de Curtea Supremă, la înhisoare pe viaţă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/politia-nu-treceti-27.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/politia-nu-treceti-27-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fostul şef al Poliţiei Capitalei şi fost şef al Serviciului Omoruri, Lucian Guran, a precizat, pentru MEDIAFAX, că un caz de crime în serie care seamănă foarte mult cu cel de la Caracal s-a petrecut în Bucureşti, în 1992. Criminalul era tot taximetrist de ocazie şi acţiona la Gara...