Universitatea Craiova şi Chindia Târgovişte se înfruntă duminică seară, de la ora 18:00, în etapa cu numărul 3 din Liga 1.


Imaginea articolului Universitatea Craiova - Chindia Târgovişte, din Liga 1, se joacă duminică de la 18:00

Universitatea Craiova – Chindia Târgovişte, din Liga 1, se joacă duminică de la 18:00

Din 1997 nu s-au mai duelat în meci direct două reprezentante ale celor două oraşe. La acel moment, oltenii s-au impus cu 4-0. În acest sezon, pe “Oblemenco”, Craiova a învins Sabail şi Academica Clinceni, de fiecare dată cu acelaşi scor: 3-2. Antrenorul Craiovei, Corneliu Papură se aşteaptă la un joc dificil: “Ne aşteaptă un meci important. Am început bine şi trebuie să rămânem concentraţi, dacă vrem să reuşim mai mult decât în sezonul trecut. Este un meci împotriva unei echipe ambiţioase. A pierdut pe nedrept, poate, cu Viitorul. Sper să fim la un potenţial fizic bun şi să facem un meci bun pentru a câştiga.

Nu va fi un meci uşor. Singurul lucru la care ne gândim e că trebuie să câştigăm. Suprafaţa de joc se prezintă mai bine decât la meciul trecut. Oricum s-ar prezenta suprafaţa, şi dacă ninge, trebuie să câştigăm. Avem nevoie mare de cele trei puncte. Meciul ăsta este important din toate punctele de vedere şi trebuie să fim foarte atenţi, să vedem ce facem să câştigăm”, a spus Papură, la conferinţa de presă premergătoare partidei.

De partea cealaltă, jucătorul Daniel Neguţ visează la un rezultat pozitiv: “O să fie un meci destul de dificil, cu toţii ştim acest lucru, întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale Ligii I, dar noi suntem optimişti ca o să scoatem un rezultat pozitiv şi chiar să câştigam toate cele trei puncte puse in joc”, a spus Neguţ.

Echipele probabile:
Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ, M. Roman II, Baiaram
Antrenor: Corneliu Papură

Chindia Târgovişte: Aioani – Martac, C. Dinu, M. Leca, Neciu – D. Novac – Neguţ, Bic, L. Mihai, Neicuţescu – Voduţ
Antrenor: Viorel Moldovan

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

rootstireaUncategorised
Universitatea Craiova şi Chindia Târgovişte se înfruntă duminică seară, de la ora 18:00, în etapa cu numărul 3 din Liga 1. ...