Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca şeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgenţă ca urmare a cazului de la Caracal. Şeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare.


Imaginea articolului Unchiul Alexandrei face apel public pentru demiterea URGENTĂ a şefului STS: Pas cu pas să rupem caracatiţa

Sursa FOTO: MediafaxFOTO/ Şeful STS Sorinel Vasilca

“În acest moment cer tuturor cetăţenilor României sprijinul pentru ca mâine şeful STS să fie demis. În acest sens am lansat o campanie pe Facebook. Mă interesează ca aceste capete să cadă. Mâine va fi audiat şeful STS în Comisia de Apărare, care s-a trezit din somnul de veci. De aceea vrem să susţină oamenii acest demers, ca toate capetele acestor oameni să cadă. Pas cu pas, ca să citez un clasic în viaţă, voi face acest demers, ca fiecare cap să cadă. Apel către dl Iohannis, doamna premier, de a solicita în CSAT demiterea acestui individ, iar acest demers are nevoie de susţinerea oamenilor. Trebuie să rupem caracatiţa asta de şmecherii, de acuzări reciproce”, a declarat unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, la România Tv.

Acesta a mai anunţat că luni va depune plângere penală pe numele tuturor responsabililor în cazul de la Caracal.

Alexandra este dispărută de miercuri, iar joi a reuşit să sune de trei ori la 112, unde a anunţat că a fost sechestrată şi violată. Poliţiştii au ajuns după 19 ore la locaţia suspectului, acuzând STS că a dat date greşite privind localizarea şi că nu au avut mandat să intre.

Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor are şedinţă, luni, ora 17.00. Aleşii urmează să îi cheme la audieri pe ministrul de Interne Nicolae Moga, directorul STS Sorinel Vasilca, inspectorul general interimar al Poliţiei Române Florian Dragnea şi fostul şef al Poliţiei Ioan Buda.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7491606-mediafax-foto-alexandru-dobre-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7491606-mediafax-foto-alexandru-dobre-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănaşu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, a cerut duminică sprijinul public pentru ca şeful STS Sorinel Vasilca să fie demis de urgenţă ca urmare a cazului de la Caracal. Şeful STS va fi audiat luni în Comisia de Apărare. ...