Preşedintele CJ Vrancea Marian Oprişan acuză partidele din Opoziţie şi pe preşedintele Klaus Iohannis de blocarea timp de şapte luni a legii pentru întărirea autorităţii poliţiştilor, atacând-o la Curtea Constituţională: “Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva soarta Alexandrei ar fi fost alta”.


Imaginea articolului Marian Oprişan: Opoziţia şi Iohannis au blocat şapte luni legea pentru întărirea autorităţii poliţiştilor

Marian Oprişan: Opoziţia şi Iohannis au blocat şapte luni legea pentru întărirea autorităţii poliţiştilor

“Nu pot să mă întreb ce gândesc acum politicienii din Opoziţie şi Preşedintele Johannis care, de 7 luni, blochează legea pentru intarirea autorităţii poliţiştilor atacand-o la Curtea Constituţională! Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva soarta Alexandrei ar fi fost alta dacă poliţiştii ar fi putut interveni conform acestei noi legi! Sunt şocat, sunt îngrozit, sunt revoltat de ceea ce s-a întâmplat în judeţul Olt şi cer tuturor autorităţilor, tuturor instituţiilor competente să se asigure că aşa ceva nu se va mai întâmpla vreodată nicăieri în România! Dumnezeu să te aibă în pază Alexandra şi să dea odihnă sufletului tău curat!”, a scris vineri seara, pe Facebook, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, social-democratul Marian Oprişan.

El transmite că toţi cei responsabili trebuie “să plătească” în cazul crimei de la Caracal.

“O copilă de 15 ani a fost ucisă deşi a sunat la 112 chiar din casa criminalului! Nu a sunat o dată ci de trei ori! Şi totuşi nu a fost salvată! Şi totuşi cei care ar fi trebuit să identifice locaţia, să intre peste psihopatul care a sechestrat-o, nu au făcut decât să bâjbâie, să amâne, să întrârzie iar Alexandra Meceşanu a fost ucisă! Acum, toţi cei responsabili trebuie să plătească! Nu se poate altfel, indiferent cine sunt!

Sunt cetăţean în această ţară europeană şi vreau să cred că siguranţa noastră, a cetăţenilor, nu este în mâna unor amatori! Vreau să cred că instituţiile statului vor face lumină în acest caz, precum şi al celorlalte fete despre care se crede că au fost ucise de acelaşi psihopat!”, a mai transmis acesta.

“Sunt tată! Am o fiică pe care vreau să o ştiu protejata în această ţară, nu să-mi fie teamă de fiecare dată când iese din casă! Este de neacceptat ca în România anului 2019, să se întâmple ceea ce s-a întâmplat la Caracal! Mi se rupe sufletul gândindu-mă la durerea familiei Alexandrei şi la orele de groază prin care biata fetiţă a trecut aşteptând o salvare care nu a mai venit! O copilă de doar 15 ani ţinută captivă de un monstru, a sunat disperată la 112 de trei ori, a spus ce vede, dar degeaba! Nu se poate altfel: toţi cei responsabili trebuie să plătească!”, arată mesajul politicianului.

Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că este sechestrată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.

Curtea Constituţională va dezbate pe 18 septembrie sesizarea PNL şi USR privind legea prin care poliţiştii obţin atribuţii sporite în misiune, act normativ iniţiat de Carmen Dan şi Florin Iordache.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7526320-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7526320-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele CJ Vrancea Marian Oprişan acuză partidele din Opoziţie şi pe preşedintele Klaus Iohannis de blocarea timp de şapte luni a legii pentru întărirea autorităţii poliţiştilor, atacând-o la Curtea Constituţională: 'Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva soarta Alexandrei ar fi fost alta'. ...