După primul gol în tricoul lui Genk, la primul meci oficial, Ianis Hagi a vorbit despre momentele foarte bune prin care trece. Mijlocaşul este mulţumit de performanţa reuşită la debut, dar este conştient că mai are mult de tras până să ajungă la un anumit nivel.


Imaginea articolului Ianis Hagi, după primul gol pentru Genk: Încă mai am de muncă

Ianis Hagi, după primul gol pentru Genk: Încă mai am de muncă

“Încă am de muncă pentru a mă adapta fotbalului din Belgia. Sunt într-o perioadă de acomodare. Vreau să rămân aici mult timp şi să îmi fac fanii mândri! E grozav să intri pe teren şi să marchezi golul decisiv, unul atât de important. Vreau să le mulţumesc colegilor mei. M-au ajutat mult. Sunt fericit că am marcat. A fost instinctiv să urmăresc acea minge. E grozav că am inscris la prima atingere de balon!”, a declarat Ianis Hagi după meci. Intrat pe teren în minutul 74, românul a reuşit să marcheze golul de 2-1 şi a adus victoria lu Genk în prima etapă din campionatul Belgiei. A punctat în minutul 76, după o pasă a lui Ito.

Următorul meci al lui Genk va avea loc pe 3 august, pe terenul lui Mechelen, în runda a doua din campionatul belgian. Formaţia lui Ianis Hagi va evolua direct în grupele Ligii Campionilor, în luna septembrie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/hepta-4383019-8.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/hepta-4383019-8-300x300.jpgrootstireaUncategorised
După primul gol în tricoul lui Genk, la primul meci oficial, Ianis Hagi a vorbit despre momentele foarte bune prin care trece. Mijlocaşul este mulţumit de performanţa reuşită la debut, dar este conştient că mai are mult de tras până să ajungă la un anumit nivel. ...