Dragoş Benea i-a atras atenţia primarului Iaşiului, Mihai Chirica, să respecte faptul că există proceduri de avizare pentru stabilirea traseului autostrăzilor A13 şi A8. Senatorul PSD a precizat că apelul la CSAT al edilului este ipocrit şi de natură să îl pună într-o situaţie delicată pe Iohannis.


Imaginea articolului Senator PSD: Apelul la CSAT al primarului Iaşiului pentru Autostrada Unirii este unul ipocrit

Senator PSD: Apelul la CSAT al primarului Iaşiului pentru Autostrada Unirii este unul ipocrit

“Ar fi bine ca primarul Iaşiului să ştie că obiective finanţate din fonduri europene (total sau parţial) nu pot eluda procedurile de avizare – autorizare şi achiziţii publice specifice investiţiilor civile. Transparenţa şi liberul acces la contractare sunt valori fundamentale pentru fondurile europene. Ar trebui să nu confundăm autostrăzile (fie A13 fie A8) cu dotarea militară. Traseul autostrăzii dintre Moldova şi Vestul tării va fi stabilit pe baza criteriilor de cost-beneficiu, impactul asupra mediului şi durata execuţiei propriu-zise”, a afirmat Dragoş Benea, într-o declaraţie de presă.

“Sunt criterii fundamentale cu care operează Comisia Europeană atunci când finanţează un proiect. Apelul la CSAT pentru acest obiectiv (subliniez cu finanţare europeană) este ipocrit şi de natură să-l pună într-o situaţie delicată pe preşedintele Johannis”, a adăugat social-democratul.

Reacţia senatorului PSD vine după ce Mihai Chirica i-a transmis, joi, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită ca Autostrada Unirii să fie obiectiv de interes naţional şi să îşi folosească autoritatea pentru ca Guvernul să înţeleagă că A8 este esenţială pentru dezvoltarea regiunii de Nord-Est.

Şeful statului a convocat şedinţa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), marţi, 30 iulie, de la ora 13.00, pentru a da avizul asupra rectificării bugetare, potrivit unor surse politice.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7418011-mediafax-foto-alexandru-dobre-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7418011-mediafax-foto-alexandru-dobre-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dragoş Benea i-a atras atenţia primarului Iaşiului, Mihai Chirica, să respecte faptul că există proceduri de avizare pentru stabilirea traseului autostrăzilor A13 şi A8. Senatorul PSD a precizat că apelul la CSAT al edilului este ipocrit şi de natură să îl pună într-o situaţie delicată pe Iohannis. ...