Jandarmii din judeţul Harghita au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice şi a puiului ei de pe străzile staţiunii Băile Tuşnad. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că în zonă se aflau turişti preocupaţi de filmarea urşilor, spun reprezentanţii IJJ Harghita.


Imaginea articolului O ursoaică şi puiul ei, îndepărtaţi de jandarmi dintr-o zonă cu turişti din Băile Tuşnad

O ursoaică şi puiul ei, îndepărtaţi de jandarmi dintr-o zonă cu turişti din Băile Tuşnad

Jandarmii din Harghita au fost alertaţi, în noaptea de joi spre vineri, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că în staţiunea Băile Tuşnad a fost semnalată prezenţa unei ursoaice şi a puiului ei. O patrulă s-a deplasat în zona indicată, dar nici ursoaica şi nici puiul nu au fost găsiţi.

Potrivit Jandarmeriei Harghita, pentru că pe străzile din staţiune erau turişti, jandarmii au hotărât să continue căutările.

În cele din urmă, ursoaica şi puiul au fost găsiţi în zona celor două biserici din staţiune, iar jandarmii au reuşit îndepărtarea lor înspre pădure, din zona în care se adunaseră turiştii. „Dificultatea misiunii a fost dată în principal de faptul că în zonă se aflau turişti ce erau preocupaţi de filmarea ursoaicei şi a puiului ei”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Harghita.

Aceştia le recomandă cetăţenilor să nu încerce să fotografieze animalele sălbatice şi în toate situaţiile să apeleze la 112, să nu încerce să intervină pentru îndepărtarea urşilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/brown-bear2-pxa-8.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/brown-bear2-pxa-8-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Jandarmii din judeţul Harghita au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru îndepărtarea unei ursoaice şi a puiului ei de pe străzile staţiunii Băile Tuşnad. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că în zonă se aflau turişti preocupaţi de filmarea urşilor, spun reprezentanţii IJJ Harghita. ...