Procurorii şi poliţiştii fac, vineri, trei percheziţii în cazul unei tinere din Dobrosloveni care a dispărut, ultima oară fiind văzută în Caracal în timp ce urca într-o maşină. Conducerea Poliţiei a dispus trimiterea în Olt a unei echipe mixte.


Imaginea articolului Caz grav în Olt: Tânără dispărută, luată la ocazie cu maşina. Percheziţii în curs

Caz grav în Olt: Tânără dispărută, luată la ocazie cu maşina. Percheziţii în curs

Reprezentanţii Poliţiei Olt au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fac, vineri, trei percheziţii în Caracal, în cazul unei fete date dispărute.

„Cercetările se fac pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de liberate. Mama fetei ne-a anunţat joi dispariţia, a spus că nu s-a mai întors acasă”, au spus sursele citate.

Tânăra, de 15 ani, ar fi fost văzută ultima oară în Caracal, când se urca într-o maşină.

Surse din rândul anchetatorilor au menţionat că la una dintre adresele la care a avut loc o descindere, vineri, s-ar fi ajuns după datele GPS de pe telefonul fetei.

La rândul lor, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au afirmat că acest dosar este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar în urma percheziţiilor, în funcţie de ce se va găsi, dosarul va fi declinat sau nu.

Oamenii legii verifică dacă acest caz are legătură şi cu o altă dispariţie înregistrată în Olt, în aceeaşi zonă.

Conducerea Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe mixte de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini cercetările desfăşurate cu privire la cazul de la Caracal, au transmis reprezentanţii IGPR.

Pe Facebook circulă informaţia potrivit căreia la una dintre adresele percheziţionate s-ar fi găsit corpurile celor două adolescente.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/119124910-l.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/119124910-l-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Procurorii şi poliţiştii fac, vineri, trei percheziţii în cazul unei tinere din Dobrosloveni care a dispărut, ultima oară fiind văzută în Caracal în timp ce urca într-o maşină. Conducerea Poliţiei a dispus trimiterea în Olt a unei echipe mixte. ...