Ramona Mănescu a declarat că o variantă luată în calcul la prezidenţiale ar fi închirierea mai multor spaţii care să fie transformate în secţii de votare, în zonele în care a fost aglomeraţie la vot şi care a făcut ca mulţi românii din străinătate să nu apuce să voteze la europarlamentare.


Imaginea articolului Ramona Mănescu anunţă că ar putea fi închiriate spaţii pentru a face secţii suplimentare de vot în diaspora

Mănescu anunţă că ar putea fi închiriate spaţii pentru a face secţii suplimentare de vot în diaspora

„Aceasta e o variantă de lucru la care ne-am gândit deja pentru acele secţii în care au fost aglomerări foarte mari, nu pentru toate secţiile. Sigur secţiile mari, avem o aşteptare ca pe ele să vină foarte mulţi oameni. E un apel pe care în fac românilor din străinătate – chiar să se înscrie pe listele de vot, pentru că va fi o cheltuială în plus a statului român pentru a închiria acele spaţii. Ar fi păcat să avem sală de sport închiriată şi să fie un alegător, doi sau trei pe zi. M-aş bucura ca românii chiar să vină, să îşi exprime interesul”, a afirmat Ramona Mănescu, joi, la Antena 3.

Ministrul de Externe a precizat că românii din afara ţării au aceleaşi drepturi ca cei din ţară, adăugând că speră ca aceştia să se înscrie din timp pe listele electorale pentru a putea vota la prezidenţiale

„Românii din afara ţării au aceleaşi drepturi constituţionale ca cei din România, drept pentru care de aici rezidă obligaţia autorităţilor să garanteze acestor cetăţeni că îşi pot exercita dreptul de vot şi aici nimic nu e negociabil. Oamenii aceia au dreptul să voteze, trebuie să voteze şi trebuie să li se asigure votul. Practic da, Parlamentul a făcut nişte modificări importante la lege. Sigur e frustrant pentru mine ca român, dacă sunt în afara ţării, nu pot vota şi pot să înţelege nemulţumirea. Eu am aşteptări foarte mari ca românii să se înscrie pe listele electorale, să se înregistreze ca votanţi, pentru că şi aici avem minusuri. Cetăţeanul are dreptul de a vota, autoritatea statului îi pune la dispoziţie toate instrumentele. Acum cetăţeanului, din punct de vedere al statului, i s-au realizat toate condiţiile pentru a vota. Aşteptarea mea e ca ei să meargă să se înscrie pe lista de vot, pentru că sunt convinsă că vor să voteze şi se vor înscrie pe liste”, a explicat Mănescu.

Ea a mai spus că faptul că românii din diaspora au la dispoziţie trei zile ca să voteze, comparativ cu o zi pentru cei din ţară, nu este o discriminare.

„Da, vor vota. Au trei zile la dispoziţie. ALDE şi domnul Tăriceanu au avut o propunere foarte bună tocmai pentru că am înţeles, toată lumea înţelege că suntem cetăţeni cu drepturi egale şi sigur trebuie să le dai iocaiza să voteze. De ce trei zile? Nu e discriminare. Sunt oameni care vin de la distanţă mare să voteze. Nu e la capătul scării blocului. E nevoie de trei zile ca să poată vota sau să poată vota prin corespondenţă, cu acea condiţie să se înscrie pe listă. Eu pornesc de la premisa că oamenii sunt de bună credinţă şi dacă sunt, atunci aomenii vor prefera să se înscrie pe listele electorale din timp. Va fi o campanie de informare în acest sens. Nu trebuie să străbaţi sute de kilometri ca să votezi. Poţi să votezi prin poştă. Mie mi se pare că e un pas înainte foarte bun şi util democraţiei”, a completat Ramona Mănescu.

Aceasta a mai afirmat că la alegerile europarlamentare au existat cazuri în care persoane care lucrează în cadrul misiunilor diplomatice au avut de suferit, precizând că speră ca la prezidenţiale aceste agresiuni şi violenţe să nu se mai repete.

„Vă daţi seama ce uşurare va fi pentru personalul din ambasade şi consulate, oameni care au trecut prin momente foarte grele. Nimeni din ambasadă sau consulat nu şi-a dorit să blocheze dreptul de vot. Oamenii au suferit inclusiv fizic, au suferit în mod real. Este trist şi sigur că nimic nu poate justifica astfel de manifestări agresive, violente. Sperăm ca aceste lucruri să nu mai existe, să nu mai această problemă pentru prezidenţiale”, a conchis Mănescu.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Constantin Buică a afirmat că, potrivit hotărârii de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea în materie electorală, prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidenţiale este extins la trei zile, a anunţat şeful statului. Legea introduce, de asemenea, votul prin corespondenţă şi votul electronic.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7111452-mediafax-foto-silviu-matei-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7111452-mediafax-foto-silviu-matei-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ramona Mănescu a declarat că o variantă luată în calcul la prezidenţiale ar fi închirierea mai multor spaţii care să fie transformate în secţii de votare, în zonele în care a fost aglomeraţie la vot şi care a făcut ca mulţi românii din străinătate să nu apuce să voteze...