Clădirea în care se amenajează primul centru din ţară de recuperare a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii a fost puternic afectată de ploile din ultima perioadă. Acoperişul imobilului de la Mănăstirea Dealu, din Dâmboviţa. a fost smuls, iar interiorul inundat.


Imaginea articolului Primul centru de recuperare a veteranilor şi militarilor răniţi, puternic afectat de ploi: Acoperişul clădirii a fost smuls, iar interiorul inundat | FOTO

Sursa foto: Facebook/ Marius Apostol

Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) „Sf.Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, clădirea din Mănăstirea Dealu, judeţul Dâmboviţa, în care Regele Mihai a urmat şcoala de ofiţeri şi în care se amenajează un centru de recuperare a veteranilor şi militarilor răniţi, a fost afectată de vremea rea din ultima perioadă.

„O furtuna de vară s-a năpustit lovind cu violenţă Centrul de Recuperare şi Refacere pentru Veterani de la Mânăstirea Dealu, Târgovişte. Ai impresia că Dumnezeu a trimis potopul pe pământ, suntem toţi îngroziţi, ne uităm la poze şi nu ne vine să credem. O parte din munca noastră, din păcate, s-a dus… Trebuie să ridicăm capul şi să mergem înainte cu ajutorul lui Dumnezeu”, a scris, pe Facebook, preşedintele AMVVD, Marius Apostol.

La rândul său, administratorul asociaţiei, Tiberiu Dinu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că acoperişul clădirii a fost smuls de vânt, iar în interior au fost inundaţii, dar că valoarea pagibelor nu a fost încă stabilită.

„Sâmbătă mergem acolo şi vedem exact ce pagube sunt. Sunt multe stricăciuni. S-au rupt copaci, acoperişul este distrus, a fost inundat centrul. Pe unde s-a rupt tabla, a căzut apă. Anul trecut am demarat lucrările să facem centrul de recuperare, din cotizaţii, sponsorizări, donaţii. Noi vrem ca în 2021 să fie totul gata, să fie funcţional. Este singurul de acest gen din ţară, pentru militari răniţi şi membrii asociaţiei”, a spus Tiberiu Dinu.

Acesta a mai precizat că în clădire a funcţionat, pe vremuri, Şcoala de ofiţeri, unde a învăţat Regele Mihai. Apoi, imobilul a găzduit un spital, iar din 2001 a fost abandonat, fiind preluat de AMVVD, în concesiune de la Primăria Târgovişte.

Asociaţia Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilitati construieşte primul centru din România destinat recuperării fizice şi psihice a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest, Irak şi Afganistan, cât şi a celorlalti membri ai asociaţiei.

Asociaţia face un apel pentru strângerea fondurilor necesare reabilitării clădirii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/acoperis.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/acoperis-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Clădirea în care se amenajează primul centru din ţară de recuperare a militarilor veterani şi a militarilor răniţi în teatrele de operaţii a fost puternic afectată de ploile din ultima perioadă. Acoperişul imobilului de la Mănăstirea Dealu, din Dâmboviţa. a fost smuls, iar interiorul inundat. ...