Rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, a anunţat marţi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.


Imaginea articolului Ministrul de Finanţe: Rectificarea bugetară va include măsuri de restructurare, la nivel de secretari de stat

Ministrul de Finanţe: Rectificarea bugetară va include măsuri de restructurare, la nivel de secretari de stat

La rectificare miniştrii vor prezenta execuţia bugetară şi motivele pentru care sunt într-o situaţie sau alta, a adăugat ministrul, care spune că Finanţele vor prezenta doar principiile de bază ale rectificării.

Pentru administraţiile locale rămâne valabilă suma suplimentară de 1,5 miliarde de lei, a adăufat ministrul, înaintea unei întâlniri cu primarii pe tema bugetelor locale.

Conform calendarului anunţat anterior de ministrul Finanţelor prima rectificare bugetară ar trebui efectuată până pe 31 iulie. Teodorovici a anunţat un pachet de măsuri menite să eficientizeze cheltuirea banului public, car ear urma să includă şi măsuri privind pensiile speciale, dar şi limitarea unor cheltuieli cum ar fi călătoriile gratuite cu trenul acordate studenţilor.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7496360-mediafax-foto-andreea-alexandru-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7496360-mediafax-foto-andreea-alexandru-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, a anunţat marţi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici. ...