Ambasadorul Germaniei în Venezuela, Daniel Kriener, s-a întors la Caracas după ce preşedintele statului sud-american, Nicolas Maduro, a decis, în martie, să îi solicite acestuia să părăsească ţara, a anunţat luni Ambasada Germaniei la Caracas, citată de France 24.


Imaginea articolului Ambasadorul Germaniei în Venezuela s-a întors luni la Caracas

Ambasadorul Germaniei în Venezuela s-a întors luni la Caracas

Decizia lui Maduro din luna martie a fost luată după ce autorităţile de la Berlin au decis să îl recunoască pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei. Astfel, Kriener a fost declarat „persona non grata” şi i-a fost ordonat să părăsească ţara în 48 de ore.

Decizia autorităţilor de la Caracas a fost criticată atât de Germania, cât şi de către Uniunea Europeană.

„Decizia noastră de a-l recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei, în conformitate cu Constituţia Venezuelei, nu s-a schimbat”, a anunţat Ministerul german de Externe prin intermediul unui comunicat.

Ministerul de Externe de la Caracas a anunţat că a permis revenirea ambasadorului german ca parte a unui „proces de normalizare a relaţiilor dintre cele două state”.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/venezuela-2-afp-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/venezuela-2-afp-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ambasadorul Germaniei în Venezuela, Daniel Kriener, s-a întors la Caracas după ce preşedintele statului sud-american, Nicolas Maduro, a decis, în martie, să îi solicite acestuia să părăsească ţara, a anunţat luni Ambasada Germaniei la Caracas, citată de France 24. ...