Liderul USR Dan Barna va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă din partea Alianţei 2020 USR-PLUS, potrivit unor surse politice. Liderul PLUS Dacian Cioloş va fi premierul desemnat de Alianţă în orice formulă politică după parlamentare, au declarat sursele politice pentru MEDIAFAX.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a depus, vineri, la Senat, un proiect de lege pentru modificarea legii referendumului, în contextul în care CCR a constatat că la referendumul organizat pe 26 mai electoratul nu a fost informat corect privind cele două întrebări.

Prima aplicaţie dedicată salvării de vieţi pe litoralul românesc a fost lansată, vineri, la Constanţa. Odată instalată pe telefon, aplicaţia oferă şi informaţii despre vreme sau despre apa mării. Deocamdată, aplicaţia are integrate plajele din Constanţa şi Mamaia.

Proba sportivă de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne a fost modificată, fiind adăugat un obstacol în plus, faţă de cele 11 existente, anunţă instituţia. Totodată, a fost majorat timpul maxim pentru parcurgerea traseului, cu aproape un minut.

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 5,3 grade a avut loc vineri în zona oraşului grec Atena, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Hidrologii au emis, vineri, atenţionări cod galben şi cod portocaliu de inundaţii pe râuri din mai multe judeţe, fiind posibile viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/firea-tiriac.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/firea-tiriac.jpgrootstireaUncategorised
Liderul USR Dan Barna va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă din partea Alianţei 2020 USR-PLUS, potrivit unor surse politice. Liderul PLUS Dacian Cioloş va fi premierul desemnat de Alianţă în orice formulă politică după parlamentare, au declarat sursele politice pentru MEDIAFAX. ...