Scriitorul, actorul şi regizorul italian Luciano De Crescenzo a murit, joi, la 90 de ani, arată Associated Press


Imaginea articolului A murit Luciano De Crescenzo. Scriitorul şi cineastul italian avea 90 de ani

A murit Luciano De Crescenzo. Scriitorul şi cineastul italian avea 90 de ani

Cineastul american a murit la Roma după câteva zile petrecute în spital.

Născut la Napoli, pe 20 august 1928, De Crescenzo a ajuns cunoscut în 1977 când a publicat “Cosi parlu Bellavista” (“Aşa grăita Bellavista”), un volum de povestiri despre oraşul său natal, arată editura Mondadori.

De-a lungul anilor, cărţile lui De Crescenzo s-au vândut în aproape 20 de milioane de exemplare fiind traduse în 19 limbi şi difuzate în 25 de ţări.

Până în 1976 a lucrat pentru IBM Italia. A debutat în calitate de actor în anii ’80, “Il pap’occhio/ Tele Vatican, ochiul papei” (“In the Pope’s Eye”), o comedie în regia lui Renzo Arbore, cu Roberto Benigni.

A regizat adaptarea pentru ecran a volumului său de debut, în 1984. A scris şi a regizat ”Croce e delizia”, cu Teo Teocoli şi Isabella Rossellini, în 1995.

Era cunoscut şi pentru volumele de popularizare a filosofiei pe care le-a realizat. Pentru prezentarea gândirii clasice greceşti, a primit, în 1994, cetăţenia onorifică a oraşului Atena.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/15109350-10154027431158244-8057265485456792912-n.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/15109350-10154027431158244-8057265485456792912-n-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Scriitorul, actorul şi regizorul italian Luciano De Crescenzo a murit, joi, la 90 de ani, arată Associated Press ...