Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, în maşina unui bulgar, opt butelii cu freon, pentru care şoferul nu avea documente şi autorizaţie de transport. Întreaga cantitate de substanţă refrigerantă, de circa 86 de kilograme, a fost preluată de poliţişti.


Imaginea articolului Butelii cu freon, fără documente legale, descoperite de poliţiştii de frontieră din Calafat

Butelii cu freon, fără documente legale, descoperite de poliţiştii de frontieră din Calafat | FOTO

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, remis presei joi, poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, miercuri, într-un microbuz condus de un bulgar, în vârstă de 62 de ani, 86 de kilograme de substanţă refrigerantă.

Potrivit poliţiştilor, şoferul nu deţinea documente justificative şi autorizaţie de transport pentru cele opt butelii cu freon.

„Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit opt butelii care conţineau substanţe de tip freon (R134A, R404A şi R32), pentru care şoferul nu deţinea documente justificative şi autorizaţie de transport”, se arată în documentul citat.

La cercetări, şoferul a declarat că a cumpărat produsele din Bulgaria şi intenţiona să le ducă în Germania pentru a le vinde.

„Întreaga cantitate de substanţă, în valoare de 9.200 lei şi persoana în cauză au fost preluate de către lucrătorii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Dolj, în vederea dispunerii măsurilor legale”, se mai arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/1563437682424-6039-s4-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/1563437682424-6039-s4-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii de frontieră din Calafat au descoperit, în maşina unui bulgar, opt butelii cu freon, pentru care şoferul nu avea documente şi autorizaţie de transport. Întreaga cantitate de substanţă refrigerantă, de circa 86 de kilograme, a fost preluată de poliţişti. ...