Fiul lui Leo de la Strehaia a fost reţinut aseara pentru 24 de ore, pentru înşelăciune, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Tânărul de 25 de ani, împreună cu un alt bărbat, ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat după ce s-au prezentat sub identităţi false.

Un incendiu a izbucnit, ieri, la un depozit de deşeuri din materiale plastice şi hîrtie din localitatea Nojorid. Reprezentanţii ISU au transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert, având în vedere cantitatea mare de fum degajată. Potrivit autorităţilor nu au fost victime.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) a disjuns partea care o vizează pe Laura Codruţa Kovesi, din dosarul în care au fost trimişi în judecată fostul şef DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Jean-François Bohnert, procurorul francez susţinut de Consiliul UE pentru conducerea Pachetului UE, afirmă, într-un interviu acordat Politico.eu, că sarcina procurorului-şef european nu va fi doar să combată corupţia, subliniind că se pune prea mult accent pe experienţa anticorupţie a Laurei Kovesi.

Un cutremur subacvatic cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter s-a produs în această dimineaţă la sud de Insula Bali în Indonezia, a anunţat Agenţia europeană de monitorizare a cutremurelor, potrivind Reuters.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/1-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/1-3.jpgrootstireaUncategorised
Fiul lui Leo de la Strehaia a fost reţinut aseara pentru 24 de ore, pentru înşelăciune, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Tânărul de 25 de ani, împreună cu un alt bărbat, ar fi păcălit un afacerist să le livreze 150 de aparate de aer condiţionat...