Judecătorul Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj consideră că nu există nicio garanţie că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu va comite aceleaşi fapte ca cele incriminate în scrisoarea Ruxandrei Popescu, precizând că o astfel de structură nu ar trebui să existe.


Imaginea articolului Danileţ, după scrisoarea judecătoarei achitate în dosarul DNA Ploieşti: Ce garanţii avem că la SIIJ nu se vor comite aceleaşi fapte?

Danileţ, după scrisoarea judecătoarei: Ce garanţii avem că la SIIJ nu se vor comite aceleaşi fapte?

Judecătorul Cristi Danileţ a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că în cazul judecătoarei Ruxandra Popescu este de reţinut faptul că prima instanţă a dat o soluţie de condamnare, iar dacă este ceva de imputat, nu pot fi luaţi în discuţie doar procurorii.

„Este ilogic ce spune d-na judecător Popescu. După ce a fost urmărită penal şi condamnată în primă instanţă şi achitată în final, crede că soluţia este la o altă structură, nu avem nicio garanţie că aceasta nu va face aceleaşi lucruri despre care ea se plânge. Nu există nicio legătură între structura DNA şi structura Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), probabil doar de pregătire a unor persoane. Ceea ce este de reţinut în cazul doamnei judecător Popescu este că prima instanţă a dat o soluţie de condamnare, aşa că, dacă este ceva de imputat, nu pot fi luaţi în discuţie doar procurorii. Nu putem să acuzăm o instituţie că a făcut abuzuri, hai să construim alta pe care o numim SIIJ? Ce garanţii avem că la SIIJ nu se vor comite acelaşi gen de fapte?”, a spus Danileţ.

Potrivit acestuia, SIIJ este o instituţie contrară normelor internaţionale.

„SIIJ nu trebuie să existe, asta spune Europa, de aici încolo, e decizia naţională. Eu sunt surprins de faptul că încă mai există magistraţi în ţara asta care nu înţeleg ce înseamnă un standard european şi care este efectul aderării României la UE. Este clar că sunt unii magistraţi cu carenţe în cunoştinţe politice, diplomatice şi de drept internaţional”, a subliniat judecătorul clujean.

Judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia a adresat colegilor săi o scrisoare deschisă, după ce a fost achitată în dosarul DNA Ploieşti, în care era acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită. Femeia a vorbit despre abuzuri ale procurorilor DNA şi despre necesitatea SIIJ.

Ruxandra Popescu a scris că a fost acuzată, în 2016, pentru că „în opinia DNA- ST Ploieşti aş fi pronunţat o hotărâre judecătorească <contrară legii>, pentru ca în final să fiu achitată definitiv de ICCJ la data de 13.06.2019”.

„În data de 22 martie 2016, la ora 06:20, am fost luată de poliţie de acasă şi dusă cu mandat la DNA- Serviciul Teritorial Ploieşti, acuzată fiind că în schimbul acceptării promisiunii de a primi o haină de blană în valoare de 500 de euro mi-aş fi <încălcat atribuţiile de serviciu>, pronunţând la data de 11 noiembrie 2010 <o soluţie vădit contrară dispoziţiilor legale incidente> în urma căreia s-ar fi produs un prejudiciu Unităţii Administrativ Teritoriale or. Sinaia în valoare de 220.000 de euro. Pe durata anchetei din data de 22.03.2016 până la prezentarea mea în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă, mi s-a interzis accesul la dosar pentru a vedea ce probe au fost administrate şi a-mi putea pregăti apărarea. Mi-au fost respinse toate probele solicitate de mine în combaterea acuzaţiilor, cu motivarea că voi avea posibilitatea de a le cere în instanţă. A fost administrat întregul probatoriu în faza de următire penală în rem, deşi numele meu fusese menţionat încă din primele denunţuri”, se arată în scrisoare.

Judecătoarea a povestit că a fost trimisă în judecată în 20 mai 2016 pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi luare de mită.

„Acum, că am fost achitată definitiv şi am îmbrăcat din nou roba, am decis să nu mai tac. Cazuri de mite inventate s-au mai văzut la procurorii DNA, prin urmare nu sunt singura în această situaţie. Ce este însă diferit în cazul meu, este faptul că, pe baza unui simplu denunţ, din poziţia de judecător, m-am trezit peste noapte, în poziţia de inculpat, acuzat de abuz în serviciu pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti considerată de procurori ca fiind gresită. Astfel spus, în România procurorii DNA au putut să <demonstreze> într-un rechizitoriu că o sentinţă civilă este nelegală/netemeinică”, se arată în aceeaşi scrisoare.

Ruxandra Popescu a mai scris că funcţionarea SIJJ este necesară, pentru „a-i proteja pe judecătorii şi pe procurorii oneşti şi profesionişti, tocmai de excesul de zel al unor procurori”.

„Iar pentru ca abuzurile comise de o serie de procurori DNA împotriva judecătorilor sunt evidente, existenţa şi funcţionarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este o necesitate imperativă pentru a-i proteja pe judecătorii şi pe procurorii oneşti şi profesionişti, tocmai de excesul de zel al unor procurori care şi-au uitat demult menirea de a fi apărătorii ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor“, a mai spus judecătoarea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/54632545-l-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/54632545-l-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Judecătorul Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj consideră că nu există nicio garanţie că Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu va comite aceleaşi fapte ca cele incriminate în scrisoarea Ruxandrei Popescu, precizând că o astfel de structură nu ar trebui să existe. ...