După un turneu foarte bun la Wimbledon, aspecte despre viaţa şi profesionalismul Simonei Halep încep să iasă la suprafaţă. Daniel Dobre, antrenorul româncei, a declarat că seriozitatea cu care sportiva tratează fiecare zi de antrenament îl uimeşte.

Deşi afirmă că nu există sportiv perfect, Dobre spune că Halep este tipul atletului ideal, alături de care poţi lucra şi alături de care poţi face performanţe mari, aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie. ”Halep e sportivul ideal, aproape perfect. O ştiu de pe timpul junioratului. A fost printre ultimele din generaţia ei care a câştigat un turneu. A jucat bine mereu. Firicel Tomai a antrenat-o, o ştie de mică, a văzut-o toată ziua şi spunea că are stofă de numărul 1. Jucase o finală la junioare, bătuse jucătoare foarte bune şi dădea semne că poate ajunge sus. Alt lucru care a ajutat-o foarte mult este ambiţia.

Raluca Olaru a fost locul 60 WTA înainte ca Simona să iasă în faţă, Dulgheru a câştigat turnee. Se poate să câştigi şi venind din România, dar ea a ştiut să îşi bătătorească drumul; a avut şi calităţi. Din familie a primit valori importante. Sunt lucruri care ţin de tine, cu care te formezi. Ea nu întârzie niciodată la antrenamente de exemplu. Pare un lucru banal, dar într-un astfel de sport, punctualitatea duce la perfecţiunea loviturilor, e vorba de un centimetru la anumite lovituri. A fost mereu motivată din copilărie şi asta contează foarte mult. Dacă îi spui copilului că e prost şi că nu reuşeşte, aşa se întâmplă”, a declarat Daniel Dobre la Marius Tucă Show (Mediafax.ro).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/img-5992.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/img-5992.jpgrootstireaUncategorised
După un turneu foarte bun la Wimbledon, aspecte despre viaţa şi profesionalismul Simonei Halep încep să iasă la suprafaţă. Daniel Dobre, antrenorul româncei, a declarat că seriozitatea cu care sportiva tratează fiecare zi de antrenament îl uimeşte. ...