Ninsoare ca-n plină iarnă, luni după-amiază, în Munţii Bucegi, la Vârful Omu. Timp de 15 minute a nins, iar maxima zilei a fost de două grade Celsius. Meteorologii spun că urmează alte patru zile cu vreme rece, transmite corespondentul MEDIAFAX.

112 afişări


Imaginea articolului Ninsoare în Munţii Bucegi la mijlocul lunii iulie: Temperatura maximă a zilei a fost de două grade Celsius | VIDEO

Ninsoare în Munţii Bucegi la mijlocul lunii iulie: Temperatura maximă a zilei a fost de două grade Celsius | VIDEO

Meteorologul Sergiu Olteanu de la Vârful Omu a postat pe Facebook imagini cu ninsoarea.

„Nu e lapoviţă, e ninsoare! Poimâine plecăm la mare?”, a scris Sergiu, iar o utilizatoare a reţelei de socializare a comentat imediat: „Vis … de iarnă”.

Sergiu Olteanu a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a nins în toată regula, la Vârful Omu, timp de 15 minute.

„Nu a fost lapoviţă. A fost ninsoare timp de 15 minute. Acum e ok, s-a luminat, aproape că iese şi soarele. Minima zilei a fost de 0 grade Celsius, iar maxima de două grade, până acum. A fost o aversă”, a spus meteorologul de la Vârful Omu.

Potrivit acestuia, acum 9 ani a mai nins în luna iulie.

„S-a mai întâmplat (să ningă în iulie- n.r). Acum 9 ani. Dar parcă nu aşa sever. Au fost temperaturi foarte scăzute faţă de normal, averse cu precipitaţii mixte, lapoviţă, ninsoare. Încă patru, cinci zile tot aşa se anunţă”, a menţionat Sergiu Olteanu.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/ninsoare-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/ninsoare-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Home ...