Inspectorul şcolar general din cadrul ISMB, Ioana Mihaela Neacşu, a anunţat că, la nivelul Capitalei, 401 elevi, absolvenţi ai clasei a VIII-a au rămas nerepartizaţi ca urmare a repartizării computerizate în licee. Dintre aceştia, 300 provin din şcolile bucureştene, iar 101 din judeţe.


Imaginea articolului ISMB: În Capitală, 401 elevi au rămas nerepartizaţi în licee ca urmare a repartizării computerizate

ISMB: În Capitală, 401 elevi au rămas nerepartizaţi în licee ca urmare a repartizării computerizate

Inspectorul şcolar general din cadrul ISMB, Ioana Mihaela Neacşu, a precizat, luni, că în urma repartizării computerizate, la nivelul Bucureştiului s-a înregistrat un număr de 401 elevi rămaşi nerepartizaţi. Dintre aceştia, 300 provin din şcolile bucureştene şi 101 din judeţ. „Vreau să precizez că în conformitate cu prevederile metodologice în 19, 22 şi 23 iulie, părinţii acestor elevi, ar trebui să se prezinte la sediul ISMB pentru a face opţiunea de repartizare a acestor elevi”, a spus Neacşu.

Potrivit aceleiaşi surse, această situaţie legată de pondere importantă a elevilor nerepartizaţi are la bază mai mulţi factori, distingându-se două categorii de elevi. „În primul rând vorbim de elevi care au pus una sau două opţiuni, oricât ar părea de ciudat acest lucru, să ştiţi că sunt doi elevi care au avut media de admitere peste 9 şi nu au fost repartizaţ, se află în această situaţie. Aceşti elevi sunt absolvenţi ai unor unităţi de învăţământ particular şi au dorit cu predilecţie una sau două unităţi, nu au reuşit să aibă medie de admitere la acele unităţi, atunci optează în continuare pentru învăţământul particular(…)La medii sub 9 am întâlnit de asemenea această speţă. E foarte probabil ca nici să nu se preinte pentru repartiţia în comisie în cazurile speciale” precizează inspectorul şcolar general.

Ea a precizat în acelaşi context şi faptul că, un alt factor care a influenţat acest aspect a fost cauzat de creşterea mediilor pe segmentul 7,50- 9, comparativ cu anii anteriori.„Dacă la colegiile naţionale, mediile au scăzut puţin anul acesta, cu câteva procente, am constatat o creştere a ultimelor medii de admitere pe segmentul de mijloc. Pentru că anul acesta au fost mai mulţi copii care au obţinut medii de admitere între 7,50 şi 8, 9, decât în anii precedenţi. Fapt pentru care la această categorie a liceelor unde ultima medie de admitere era în jurul acestor valori, s-a contstat o uşoară creştere până la chiar 10 procente” a spus Neacşu.

Inspectorul şcolar general din cadrul ISMB a declarat că în situaţia dată, elevii care s-au raportat la media anului precedent şi au optat strict la unităţile unde se încadrau anul trecut, au constatat că anul acesta nu s-au mai încadrat, motiv pentru care nu au fost repartizaţi. „Din 15 iulie până în 19 iulie are loc depunerea dosarelor elevilor admişi la liceele respective. Pe data de 18 seara noi vom afişa lista locurilor rămase disponibile pentru repartizarea care va avea loc începând cu 19 iulie”, a informat sursa citată.

Ioana Mihaela Neacşu a precizat că până la finalizarea întregului proces de repartizare al elevilor în licee, pot exista situaţii în care elevii admişi să nu îşi depună dosarele la unităţile unde au fost admişi, din diverse motive şi atunci acele locuri devenind automat disponibile pentru alţi elevi care optează pentru ele. „Între timp s-a întâmplat ceva, optează pentru învăţământul particular, pleacă din ţară sau alte situaţii (…) dreptu urmare lista care e publicată la acest moment ca fiind lista locurilor disponibile va suferi modificări până în data de 19. Atunci o să ştim cu exactitate pe ce locuri pot opta absolvenţii care nu au fost încă repartizaţi”, a spus inspectorul.

În ceea ce priveşte oferta educaţională pentru învăţământul profesional, inspectorul şcolar general a declarat că aceasta poate permite tuturor elevilor care au obţinut medii sub 5 să opteze şi să urmeze cursurile unei şcoli profesionale, întrucât procentul claselor profesionale şi profesional-duale pentru anul acesta este de 15% , procent ce coincide cu rezultatele care s-au obţinut la Evaluarea Naţională, în sensul că aproape tot 15% dintre absolvenţi, au obţinut medii sub 5 de admitere.„Prin urmare, toţi cei care au optat pentru învăţământul profesional pot să-şi găsească locul corespunzător. La acest moment, comparativ cu anul şcolar precedent, practic numărul de locuri ocupate la acest moment s-a dublat. Anul trecut am avut 349 de locuri ocupate, anul acesta avem 621. Dar procesul de admitere continuă”, a conchis Ioana Mihaela Neacşu.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7332535-mediafax-foto-adi-piclisan-13.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7332535-mediafax-foto-adi-piclisan-13-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Inspectorul şcolar general din cadrul ISMB, Ioana Mihaela Neacşu, a anunţat că, la nivelul Capitalei, 401 elevi, absolvenţi ai clasei a VIII-a au rămas nerepartizaţi ca urmare a repartizării computerizate în licee. Dintre aceştia, 300 provin din şcolile bucureştene, iar 101 din judeţe. ...