În finala care se va desfăşura duminică, 14 iulie, Roger Federer (nr. 3 ATP) va căuta titlul de Grand Slam cu numărul 21, în timp ce Novak Djokovic (nr. 1 ATP) îl va căuta pe al şaisprezecelea.


Imaginea articolului Wimbledon 2019. Novak Djokovic - Roger Federer, finala masculină, se joacă astăzi/ ORA meciului

Sursa FOTO: Wimbledon

Finala de la Wimbledon va fi întâlnirea cu numărul 48 dintre cei doi sportivi. Novak Djokovic a reuşit să îl învingă pe Roger Federer în ultimele două finale de la Wimbledon pe care le-au disputat, în anul 2014 şi în 2015.

Djokovic se află într-o poziţie de avantaj la scorul întâlnirilor directe dintre cei doi. Din 47 de meciuri jucate, Djokovic a câştigat 25.

”La fel ca la meciul cu Rafa, cred că în momentul în care ai jucat împotriva cuiva mai mult de 15 ori, mai ales în ultimii ani, nu mai sunt atât de multe lucruri de arătat. Cât de mult poţi să mai surprinzi pe cineva?”, a declarat Federer în conferinţa de presă de după meciul cu Nadal.

”Nu mai am energie să mă antrenez din greu acum. Sincer, acum mă voi concentra să mă recuperez, voi lovi câteva mingi şi voi face o încălzire în ziua meciului. Dar este vorba mai mult de tactici. Nu cred că mai am ceva de pregătit fizic. Este ca la şcoală. În ziua testului nu te apuci să citeşti nu ştiu câte cărţi. Nu ai timp oricum”, a mai adăugat Federer.

Dacă Roger Federer va câştiga titlul de la Wimbledon, va urca pe locul 2 în clasamentul ATP.

Djokovic este conştient că nu va avea un meci uşor cu Roger Federer, despre care a spus: ”Toţi ştim cât de bun este, mai ales aici. Suprafaţa i se potriveşte de minune. Adoră să joace foarte rapid. Federer îi fură timp oponentului. Pentru jucători ca Nadal sau ca mine, cărora ne place să avem mai mult timp, este o presiune constantă cu care trebuie să ne luptăm.”

Finala masculină de la Wimbledon va fi transmisă de Eurosport 2, duminică, începând cu ora 16:00.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/s-federer-djokovic-2019.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/s-federer-djokovic-2019-300x298.jpgrootstireaUncategorised
În finala care se va desfăşura duminică, 14 iulie, Roger Federer (nr. 3 ATP) va căuta titlul de Grand Slam cu numărul 21, în timp ce Novak Djokovic (nr. 1 ATP) îl va căuta pe al şaisprezecelea. ...