Partidul Uniunea Creştin Democrată (CDU) din care face parte Angela Merkel ar practica “o cenzură” în ceea ce priveşte crizele inexplicabile de tremurat în care a fost surprins cancelarul în ultima lună, scrie cotidianul german Bild.


Imaginea articolului Partidul din care face parte Angela Merkel, acuzat că ar practica "o cenzură" în privinţa crizelor inexplicabile de tremurat

CDU acuzat că ar practica “o cenzură” în privinţa crizelor de tremurat ale Angelei Merkel

Pe site-ul său, cotidianul a fost ofensat de faptul că Uniunea Creştin-Democrată (CDU) se comportă „ca şi cum Angela Merkel nu ar fi avut niciodată trei atacuri de tremurat”.

În timp ce mass-media germană şi internaţională pun la îndoială starea de sănătate a cancelarului, ziarul grupului puternic de presă Axel Springer a menţionat că aceste incidente au fost “un subiect tabu” în cadrul CDU. Partidul pe care Angela Merkel l-a condus până în decembrie anul trecut nu le-a considerat potrivite să le menţioneze în recenziile sale de presă trimise în fiecare dimineaţă tuturor liderilor săi.

Aceste “crize misterioase de tremurat”, după cum scrie Bild, sunt “subiectul numărul unu în mass-media germană”.

Joi, Angela Merkel, care este pe punctul de a împlini vârsta de 65 de ani, s-a aşezat în mod excepţional pe un scaun la o ceremonie de intonare a imnurilor naţionale în urma unor noi episoade de tremurat în public. Cancelarul, care se află la putere de aproape 14 ani, a fost liniştitor cu privire la starea ei de sănătate, spunând miercuri că se simte “foarte bine”.

Ea a atribuit incidentul unei reacţii psihosomatice legată de anxietatea cauzată de prima ei criză majoră de tremurat, cu mai puţin de o lună în urmă. Potrivit Bild, ea a efectuat controale medicale ample, inclusiv analize de sânge, după primul atac de pe 18 iunie din timpul vizitei preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. Ea a atribuit incidentul deshidratării cauzate de căldura puternică din Berlin.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/merkel-3.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/merkel-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Partidul Uniunea Creştin Democrată (CDU) din care face parte Angela Merkel ar practica 'o cenzură' în ceea ce priveşte crizele inexplicabile de tremurat în care a fost surprins cancelarul în ultima lună, scrie cotidianul german Bild. ...