Poliţiştii rutieri au reţinut, în patru zile, pe litoral, aproape 50 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consum de alcool. De asemenea, au fost constatate 13 infracţiuni, 9 dintre acestea pentru conducerea sub influenţa unor susbstanţe interzise.


Imaginea articolului Acţiune de amploare pe litoral: Sute de şoferi testaţi de poliţiştii rutieri/ Zeci de permise reţinute, dintre care 35 pentru consum de alcool

50 de şoferi au rămas fără permis, în 4 zile, pe litoral: 35 au băut, iar 9 erau drogaţi

În cadrul unei acţiuni derulate timp de patru zile în municipiul Constanţa, poliţiştii Direcţiei Rutiere şi ai Serviciului Rutier pentru Misiuni Speciale au testat 912 şoferi.

În urma acestor verificări, au fost aplicate 61 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.800 de lei, informează IGPR, printr-un comunicat remis, sâmbătă, presei.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 49 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consum de alcool.

Potrivit poliţiştilor, au fost constatate 13 infracţiuni, dintre care 9 de conducere a unui vehicul sub influenţa altor substanţe (THC, metamfetamină, canabis, ecstasy) şi 4 pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/16d9d137ec9b1c68f226c19ca9d4e671-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/16d9d137ec9b1c68f226c19ca9d4e671-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţiştii rutieri au reţinut, în patru zile, pe litoral, aproape 50 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consum de alcool. De asemenea, au fost constatate 13 infracţiuni, 9 dintre acestea pentru conducerea sub influenţa unor susbstanţe interzise. ...