Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu crede că Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea ar putea câştiga alegerile prezidenţiale pentru PSD. „Poate să aducă PSD candidat şi pe Einstein,să îl îmbrace în fustă, cu ce se doreşte şi discuţia va fi aceeaşi”, spune Chirica.


Imaginea articolului „Poate fi adus şi Einstein, rezultatul e acelaşi”. Un primar, fost PSD, ironizează eforturile social-democraţilor de a găsi un candidat la alegerile prezidenţiale

„Poate fi adus şi Einstein, rezultatul e acelaşi”. Un primar, fost PSD, ironizează eforturile social-democraţilor de a găsi un candidat la alegerile prezidenţiale

„Eu aş merge mai degrabă pe mâna doamnei Gabriela Firea pentru că în primul rând vine dintr-un sistem legat de oameni, care înseamnă administraţia publică locală. Acolo simţi cu adevărat dacă un om te iubeşte sau te urăşte, acolo, când mergi pe stradă, când dai noroc cu el, îţi întoarce sau nu mâna când i-o întinzi tu, asta înseamnă dacă te iubeşte sau nu. Dar cred că problema PSD nu stă în candidat, ci stă în posibilitatea de a face o faţă bună sau nu la alegerile prezidenţiale, iar în momentul de faţă nu văd de unde. E o problemă de imagine care persistă, poate să aducă candidat şi pe Einstein, pe Albert să îl dezgroape, să îl îmbrace în fustă, cu ce se doreşte şi discuţia va fi aceeaşi”, a spus Chirica, pentru MEDIAFAX.

Preşedintele PSD Viorica Dăncilă a declarat, joi, că dacă partidul îi va cere să candideze la alegerile prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi, menţionând însă că opţiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

„Nu am luat încă în calcul acest lucru, am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu ca prim ministru şi preşedinte PSD îl voi sprijini. Dar nu vreau să creadă că sunt un om laş. Dacă partidul îmi va cere acest lucru şi va crede că este singura soluţie, voi accepta ceea ce spune partidul. Dar în acest moment, eu cred că este bine să avem un candidat şi eu să sprijin acel candidat. (…) Dacă nu există o altă opţiune care efectiv să ne ducă spre turul II, dacă partidul va cere, nu voi face un pas înapoi, dar opţiunea mea este să merg în spatele altui candidat“, a spus Viorica Dăncilă, la DC News.

Liderul PSD Slatina, Emil Moţ, a scris, încă de miercuri, pe pagina sa de Facebook, că nu mai e timp pentru „experimente şi încercări”, ci trebuie maximizată „cea mai bună variantă”, Gabriela Firea.

„Eu cred că în acest moment nu facem altceva decât să pierdem timpul cu tot felul de experimente şi încercări, în loc să încercăm să maximizăm cea mai bună variantă pe care o avem şi s-o convingem pe dna Firea să candideze! Ar fi un semnal extraordinar pentru tot partidul şi ar crea acea emulaţie de care avem nevoie pentru a da, după atâţia ani, preşedintele ţării”, a mai scris Moţ.

Ulterior, primarul general al Capitalei Gabriela Firea a afirmat că nu ar fi sub nicio formă de acord ca PSD să arunce „un iepure” în cursa prezidenţială sau un candidat fără şanse. Întrebată dacă nu exclude o candidatură, aceasta a spus că nu ştie momentan şi nu poate anticipa.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7526411-mediafax-foto-alexandru-dobre-5.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7526411-mediafax-foto-alexandru-dobre-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că nu crede că Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea ar putea câştiga alegerile prezidenţiale pentru PSD. „Poate să aducă PSD candidat şi pe Einstein,să îl îmbrace în fustă, cu ce se doreşte şi discuţia va fi aceeaşi”, spune Chirica. ...