Spania U21 a câştigat finala Campionatului European U21 la fotbal, după ce s-a impus cu 2-1 în faţa Germaniei. Ibericii au marcat câte un gol pe repriză, în timp ce reuşita nemţilor a venit pe finalul meciului.


Imaginea articolului Spania a câştigat Campionatul European U21

Spania a câştigat Campionatul European U21

Partida s-a jucat la Udine, pe ”Dacia Arena”, unde au luat parte peste 20.000 de suporteri. Spania a arătat mult mai bine încă din startul meciului, iar evoluţia s-a concretizat cu un prim gol în minutul 7. Fabian Ruiz a deschis scorul cu o execuţie personală spectaculoasă de la marginea careului. Atacurile spaniolilor au continuat, nemţii au început să iasă şi ei mai mult la joc, dar până la pauză nu s-a mai marcat. În partea secundă, Germania a abordat o strategie mai ofensivă, dar nu a fost suficient. Atacurile nu au dat prea mari probleme Spaniei.

Golul doi a venit în minutul 69. Cel care a marcat a fost Dani Olmo, jucător legitimat la Dinamo Zagreb, care a beneficiat de o eroare a portarului Alexander Nubel. Acesta a respins greşit un balon în faţă, iar mijlocaşul, aflat pe fază, l-a lobat şi a înscris. Golul Germaniei a venit în ultimele minute ale partidei. Nadiem Amiri a închis tabela la 2-1.

Echipele de start:

Spania: Silvera – Aguirregabiria, Nunez, Vallejo, Junior – Roca, Ruiz – Olmo, Ceballos, Fornals – Oyarzabal
Germania: Nubel – Klostermann, Tah, Baumgartl, Henrichs – Serdar, Eggestein, Dahoud – Oztunali, Waldschmidt, Amiri


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/7404786-mediafax-foto-abacapress-hepta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Spania U21 a câştigat finala Campionatului European U21 la fotbal, după ce s-a impus cu 2-1 în faţa Germaniei. Ibericii au marcat câte un gol pe repriză, în timp ce reuşita nemţilor a venit pe finalul meciului. ...