Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, a ajuns, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova, pentru a-l vizita pe fostul primar al Constanţei, ea precizând că după căsătorie, probabil, va pleca din nou în Madagascar.


Imaginea articolului Logodnica lui Radu Mazăre: Am să mă întorc în Madagascar

Logodnica lui Radu Mazăre: Am să mă întorc în Madagascar

“Nu, Radu nu mi-a cerut să-i aduc nimic. Nu sunt supărată, eram doar grăbită. Nu, nu m-am gândit (la un cadou pentru Radu Mazăre, a cărui zi de naştere este pe 5 iulie -n.r.), dar mai am timp să mă gândesc. Am să mă întorc în Madagascar, o să vin înapoi în România şi tot aşa. Nu l-am anunţat că am depus actele, dar ştie”, a declarat Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, la intrarea în Penitenciarul Rahova.

Vineri, ea s-a prezentat la sediul Primăriei Sectorului 5 pentru a depune dosarul pentru cununia civilă, solicitată a avea loc pe data de 10 iulie. Roxana Mihalache a precizat că nu există pregătiri speciale, pentru că va fi o căsătorie simplă.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, vrea să se căsătorească cu iubita sa pe data de 10 iulie, aşteptând în acest sens un răspuns de la oficialii Primăriei Sectorului 5. Iniţial, fostul edil a vrut să se căsătorească pe 5 iulie, atunci când împlineşte şi 51 de ani, dar acest lucru nu va fi posibil.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/roxana.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/roxana-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Roxana Mihalache, logodnica lui Radu Mazăre, a ajuns, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova, pentru a-l vizita pe fostul primar al Constanţei, ea precizând că după căsătorie, probabil, va pleca din nou în Madagascar. ...