Marian Oprişan a declarat că liderii organizaţiilor PSD Olt, Dolj şi Teleorman i-au pus pe social-democraţi să îl fluiere şi să îl huiduiască atunci când a urcat pe scena Congresului. Acesta a precizat că a fost intransigent cu Liviu Dragnea şi la fel rămâne şi de acum înainte.


Imaginea articolului Cine crede Marian Oprişan că au fost cei care l-au huiduit la Congres: A fost cu premeditare de la trei organizaţii

Cine crede Marian Oprişan că au fost cei care l-au huiduit la Congres: A fost cu premeditare de la trei organizaţii

”Eu sunt adversar de multă vreme şi nu am fost de acord cu ideile lor, i-au pus pe delegaţi să se răzbune, fiindcă am fost intrasigent faţă de Liviu Dragnea şi voi rămâne în continuare. Poţi să vorbeşti cu fluierăturile a trei organizaţii despre principiile PSD. Organizaţia Olt, Dolj şi Teleorman. Da cu premeditare, pentru că eu am anunţat faptul că vreau să vorbesc la Congres, încă de aseară în CEx”, a afirmat Marian Oprişan, după ce a început votul candidaţilor la funcţiile de conducere în PSD.

Liderul PSD Vrancea a adăugat că nu vrea ca PSD să se transforme în Partidul România Mare.

„Aduceţi-vă aminte de disputa mea cu Paul Stănescu şi cu toţi ceilaţi. Eu nu sunt de acord ca PSD să se transforme în Partidul România Mare. Să fie sănătos. Partidul rămâne unit, indiferent de ceea ce au făcut cele trei organizaţii azi. Ce ar fi însemnat să pun şi eu şi colegi de ai mei să punem organizaţii să fluiere cu cei care nu suntem de acord. Da, a rămas un partid viu. Nu mai contează, Viorica e altceva”, a conchis Oprişan.

Marian Oprişan a fost huiduit de colegii de partid, în momentul în care a vrut să ia cuvântul la Congres, după discursul lui Codrin Ştefănescu. Din sală au fost social-democraţi care i-au transmis „ai vorbit urât de toţi” sau „ce mesaj ai dat pe Facebook”.

În momentul când liderul PSD Vrancea a urcat pe scena pentru a ţine un discurs, social-democraţii au început să fluiere şi să îl huiduiască, strigând spre acesta „ai vorbit urât de toţi”.

Prin urmare, Oprişan a replicat, resemnat „Se pare că nu vor să mai vorbim”, coborând apoi de pe scenă.

Reacţia delegaţilor la Congresul PSD vine după ce Marian Oprişan a transmis, într-o scrisoare, colegilor din PSD, postată pe Facebook, că nu doreşte ca partidul să se mai lase călcat în picioare de „indivizi care şi-au bătut joc de România” şi să mai întoarcă celălalt obraz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7526311-mediafax-foto-andreea-alexandru-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7526311-mediafax-foto-andreea-alexandru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Marian Oprişan a declarat că liderii organizaţiilor PSD Olt, Dolj şi Teleorman i-au pus pe social-democraţi să îl fluiere şi să îl huiduiască atunci când a urcat pe scena Congresului. Acesta a precizat că a fost intransigent cu Liviu Dragnea şi la fel rămâne şi de acum înainte. ...