Primăria Capitalei anunţă, joi, că a reziliat contractul de lucrări de la Patinoarul Flamaropol deoarece lucrările la acest obiectiv au întârziat foarte mult, iar constructorul nu a făcut nimic pentru a remedia situaţia.


Imaginea articolului Primăria Capitalei a reziliat contractul de lucrări de la Patinoarul Flamaropol

Primăria Capitalei a reziliat contractul de lucrări de la Patinoarul Flamaropol

“Primăria Municipiului Bucureşti a luat decizia rezilierii contractului de lucrări la Patinoarul Flamaropol, întrucat lucrările la acest obiectiv de investiţii au înregistrat întârzieri majore, iar constructorul nu a luat măsuri pentru remedierea situaţiei. Încă de anul trecut Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat antreprenorului transmiterea unui program de execuţie revizuit, justificarea întârzierilor înregistrate, modalităţile de recuperare a acestora, cu precizarea fermă a măsurilor şi resurselor ce urmează a fi utilizate, însa, deşi au existat numeroase întâlniri între reprezentaţii PMB şi constructor, acesta nu şi-a asumat nici un termen”, a transmis Gabriela Firea.

Acum urmează expertizarea lucrărilor executate, stabilirea restului de executat precum şi lansarea procedurilor de achiziţie publică pentru finalizarea obiectivului de investiţii.

În prezent, precizează reprezentanţii PMB, lucrările la Patinoarul Flamaropol, începute în 2017, sunt executate în proporţie de 35%. Au fost finalizate lucrările de fundare, pentru corpurile de clădire A, B, C şi D şi lucrările de suprastructură ale Corpului A, cu excepţia etajului tehnic.

Patinoarul va avea o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 mp, cu o capacitate de 3.100 locuri, inclusiv VIP. De asemenea, acoperişul viitorului patinoar va fi pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren se va asigura şi o zonă de parcare în aer liber pentru aproximativ 82 autoturisme.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/patinoarul-flamaropol-george-filip-1.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/patinoarul-flamaropol-george-filip-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primăria Capitalei anunţă, joi, că a reziliat contractul de lucrări de la Patinoarul Flamaropol deoarece lucrările la acest obiectiv au întârziat foarte mult, iar constructorul nu a făcut nimic pentru a remedia situaţia. ...