Antreprenorii sunt obligaţi să îşi declare subcontractorii atât în perioada de evaluare a ofertelor, cât şi în momentul semnării contractelor, transmite CNAIR, ca reacţie la ceea ce cataloghează drept “articole tendenţioase” cu privire la intervenţia unor angajaţi ai companiei.


Imaginea articolului CNAIR: Toţi subcontractorii care lucrează pe şantierele gestionate de CNAIR trebuie declaraţi

CNAIR: Toţi subcontractorii care lucrează pe şantierele gestionate de CNAIR trebuie declaraţi

“Subcontractorii au posibilitatea să opteze la momentul depunerii ofertelor sau ulterior, la momentul semnării contractului, să fie plătiţi direct de CNAIR pentru lucrările şi serviciile efectuate. De asemenea, schimbarea sau suplimentarea subcontractorilor trebuie anunţată şi justificată de antreprenori dar şi acceptată de CNAIR. În caz contrar antreprenorii riscă penalizări care pot merge până la rezilierea contractelor, potrivit legislaţiei în vigoare, deoarece s-ar ajunge practic la situaţia în care lucrările să fie executate de firme care nu au participat la licitaţie şi cărora nu li s-au evaluat capacitatea”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

În această situaţie inclusiv CNAIR riscă sancţiuni şi corecţii financiare care pot merge până la anularea finanţării din fonduri europene nerambursabile.

CNAIR poate accepta ca antreprenorul să lucreze cu noi subcontractori doar în cazul în care aceştia execută lucrări existente în contract, la valorile deja stabilite, au experienţa necesară, respectă metodologiile de execuţie şi normele tehnice din caietul de sarcini, aplică soluţiile tehnice stabilite în contract şi nu modifică oferta financiară a antreprenorului.

“Atragem atenţia şi asupra faptului că se face o regretabilă confuzie între subcontractori şi prestatori de către cei care pretind că nu sunt declaraţi subcontractorii, confuzie care denotă necunoaşterea domeniului. În acest context este exclusă posibilitatea ca persoane din CNAIR să intervină în aceste relaţii contractuale sau să le influenţeze”, mai transmite sursa citată.

“Este regretabil că anumite persoane abordează subiecte care ţin de un domeniu atât de important nu se documentează temeinic înainte şi se mulţumesc să prezente în spaţiul public informaţii, care se dovedesc a fi eronate. Atragem totodată atenţia că prezentarea în spaţiul public a unor articole tendenţioase, construite pe argumente false sau prezentate trunchiat, poate provoca neîncredere în rândul Antreprenorilor serioşi care doresc să participe la licitaţii publice”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7348610-mediafax-foto-ovidiu-dumitru-matiu-4.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7348610-mediafax-foto-ovidiu-dumitru-matiu-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Antreprenorii sunt obligaţi să îşi declare subcontractorii atât în perioada de evaluare a ofertelor, cât şi în momentul semnării contractelor, transmite CNAIR, ca reacţie la ceea ce cataloghează drept 'articole tendenţioase' cu privire la intervenţia unor angajaţi ai companiei. ...