WTA Eastbourne. Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului
Simona Halep (7 WTA) s-a calificat în sferturile turneului de la WTA Eastbourne – simplu, după un meci destul de complicat în faţa unei sportive din Slovenia, Polona Hercog (60 WTA). Partida a durat aproximativ două ore şi s-a încheiat în 3 seturi, scor 6-1; 4-6; 6-3.
Halep participă la primul turneu pe iarbă în acest sezon. Eastbourne este o competiţie premergătoare Marelui Şlem de la Wimbledon, iar sportiva noastră îşi face ultimele reglaje pentru o luptă care îi poate trece în palmares al doilea Mare Şlem al carierei. Meciul cu Hercog a fost unul complicat, mai ales în setul secund, pe care aceasta din urmă şi l-a adjudecat.
Simona a început excelent partida şi s-a distanţat, foarte rapid, la 4-0 pe tabelă, graţie a două break-uri consecutive. Până la finalul primei manşe, Hercog şi-a făcut o singură dată serviciul, iar Halep, graţie unui alt break în ultimul game al setului, a închis cu 6-1. Nimeni nu prevestea ce avea să se întâmple în jocul 2. Hercog a intrat mult mai motivată, iar loviturile puternice au împins-o pe Halep în spatele liniei de fund. Totul s-a decis la mijlocul setului şi pe final, când s-au făcut trei break-uri, unul mai mult pentru Hercog, care a egalat pe tabelă după un 6-4.
Românca a dat drumul la lovituri în setul 3. Agresivitatea şi procentajul bun de pe primul serviciu s-au văzut; s-a calificat în sferturi cu un 6-3. În runda următoare, Halep va da peste o jucătoare de top 10 WTA, Angelique Kerber (Germania; 5 WTA).
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

Imagini incredibile! Un pescar face furori pe internet. A rămas şocat după ce a văzut ce scoate din apă

Un bărbat, care arăta ca o mumie, salvat după ce a stat o lună în bârlogul unui urs. Victima: „Mi-am băut urina” / Medic: „Nu putem explica cum a supravieţuit la astfel de răni” – VIDEO

VIDEO | Tiradă fără precedent la adresa lui Ponta: “E o ruşine că ne-a fost prim-ministru! Ne-a nenorocit!” Ce acuze i se aduc

ROMÂNIA intră în rândul ţărilor din vest, precum SUA, Germania şi Marea Britanie. APPLE a făcut o mişcare istorică la noi în ţară

Ce maşini de LUX intră zilnic în România. O SUV adus pe platformă a atras atenţia Poliţiei de frontieră – GALERIE FOTO