PSD va organiza un nou Consiliu Executiv Naţional, vineri, de la ora 12:00, la sediul din Băneasa, cu o zi înaintea Congresului Naţional al partidului.


Imaginea articolului Social-democraţii se reunesc în CEx, vineri, cu o zi înaintea Congresului Naţional

Social-democraţii se reunesc în CEx, vineri, înaintea Consiliului Naţional

PSD va organiza un nou Comitet Executiv în care va fi validat proiectul politici şi modificări la statutul partidului. Totodată, vor fi validate candidaturile pentru funcţiile de conducere ale partidului şi va fi definitivată agenda Congresului de pe 29 iunie.

Surse social-democrate au declarat pentru Mediafax că în cadrul CEx-ului se vor purta discuţii despre candidatul PSD pentru alegerile prezidenţiale.

Social-democraţii se vor reuni în Congres pe 29 iunie pentru alegerea preşedintelui, a preşedintelui executiv şi a secretarului general.

Deocamdată, pentru funcţia de preşedinte PSD şi-a anunţat candidatura actualul preşedinte interimar, Viorica Dăncilă. Ministrul Ecaterina Andronescu a spus, la rândul ei, că nu exclude să candideze pentru cea mai importantă funcţie din partid.

Viorica Dăncilă a preluat interimatul conducerii PSD pe 27 mai, după condamanarea lui Liviu Dragnea la închisoare cu executare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7523527-mediafax-foto-alexandru-dobre-22.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7523527-mediafax-foto-alexandru-dobre-22-300x300.jpgrootstireaUncategorised
PSD va organiza un nou Consiliu Executiv Naţional, vineri, de la ora 12:00, la sediul din Băneasa, cu o zi înaintea Congresului Naţional al partidului. ...