În spitalele din România nu există fiole de ser antiviperin care să fie în termenul de valabilitate. Ultimul lot livrat unităților medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deși au fost trimise comenzi, acestea nu au fost onorate.

De aproape o lună, aproape niciun spital din România nu are doze de ser antiviperin valabile. Ultimul lot care a fost distribuit către unitățile medicale a expirat în 31 mai, iar de atunci, deși s-a făcut un necesar prin Direcțiile de Sănătate Publică și au fost plasate comenzi către Unifarm, compania încă nu le-a livrat, deși ar avea doze pe stoc, însă se așteaptă autorizația de la Agenția Națională a Medicamentului.

Iași

La cea mai mare unitate de primiri urgențe din Moldova nu există ser antiviperin. „Este făcută comandă la depozitul central și nu e onorată de foarte mult timp, de câteva luni. Deci, în principiu nu avem. Dozele pe care le aveam au expirat la sfârșitul lunii mai”, a declarat Ovidiu Popa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon Iași.

Direcția de Sănătate Publică Iași a solicitat un necesar unităților medicale din județ. Potrivt reprezentanților DSP, Spitalul Sfântul Spiridon a cerut 8 doze, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” două fiole, iar Spitalul de neurochirurgie și cel de nefrologie câte o doză. Necesarul a fost trimis mai departe Ministerului Sănătății.

Suceava

Nici la Spitalul Județean Suceava nu există fiole de ser. Purtătorul de cuvânt al unității medicale a declarat că s-a făcut comandă.

„Din lotul expirat mai avem, dar nu îl folosim dacă e expirat”, a spus Mircea Macovei, directorul medical al SJU Suceava.

Neamț

La Spitalul Județean din Neamț nu au ajuns fiole noi, însă managerul unității susține că mai are trei pe care le poate folosi, chiar dacă termenul de valabilitate a fost depășit.

„În momentul actual avem trei fiole, data de expirare 31 mai 2019. Mai pot fi folosite pentru că la forumul național de la București, cu doamna ministru, ne-a informat că s-au verificat la Controlul Medicamentului, la societatea națională și au valabilitate încă două luni. O fiolă se află în UPU și două sunt pe mașina de intervenție”, a precizat Codrut Munteanu, managerul Spitalului Județean Neamț.

Deși admit că sunt acceptate unele marje, specialiștii în epidemiologie susțin însă că după atingerea termenului de valabilitate produsele nu ar mai trebui folosite.

„Există însă la preparatele medicamentoase și chiar biologice, există câte o marjă în care fiecare producător stabilește dacă mai poate fi folosit o lună sau două luni sau trei luni după expirarea termenului. În principiu, o dată termenul expirat, el nu trebuie folosit”, a declarat prof. univ. dr. Doina Azoicăi, profesor de epidemiologie la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași.

Cât despre folosirea produselor după expirare, Doina Azoicăi susține că „producătorul, dacă își asumă această responsabilitate și spune <da, puteți să îl folosiți încă două luni după termenul de valabilitate>, înseamnă că el a evaluat și are dovezile că nu poate să facă rău, că nu poate să genereze o reacție post-administrare”.

Vaslui

Deși nu a avut niciodată cazuri în care să fie nevoie de folosirea serului antiviperin, coordonatorul Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Vaslui, Carmena Piseru, susține că a trimis un necesar către DSP: „Noi nu avem deocamdată. S-a trimis către DSP necesar, dar nu am primit deocamdată. Noi, în zonă, nu am avut niciodată până acum șerpi veninoși, așa că nu putem să comandăm cantități uriașe care să rămână, să expire. Am dat necesarul și așteptăm”.

Bacău

Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău este de grad II, ceea ce înseamnă că nu este obligată să dețină acest ser. Chiar și așa, au existat și aici fiole de ser antiviperin, care acum au expirat.

„În 30 mai au expirat toate. Nu avem acum. Noi, ca unitate de primiri urgențe de gradul II, nu suntem obligați să avem, e opțional. E vreo 2.300 de euro o doză și expiră foarte repede. Cei care sunt obligați să aibă sunt cei din unitățile de primiri urgențe de gradul I”, a spus Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Bacău.

Brăila

În aceeași situație este și Spitalul Județean din Brăila.

„Noi nu avem o cazuistică remarcabilă în sensul ăsta, foarte rar se întâmplă să avem, dar pentru că e medicament de urgență trebuie să îl avem. Suntem unitate de gradul II. Prețul este uriaș, mi-au spus (n.r. cei de la Unifarm) că e între 2.000 și 2.500 de euro flaconul, nici ei nu știau prețul exact. 2.300 de euro înseamnă bugetul de la UPU pe trei luni”, a declarat Alina Neacșu, directorul medical al Spitalului Județean Brăila.

Baia Mare

Nu sunt fiole de ser antiviperin nici la Spitalul din Baia Mare, dar medicii spun că dacă apar probleme vor împrumuta de la spitalele care au.

„Avem probleme cu serul antiviperin, nu avem nimic pe stoc. Am făcut comenzi, așteptăm să ne intre. Dacă apar probleme, mai împrumutăm de la unitățile medicale care au”, a spus Vasile Pop, directorul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Sibiu

Conducerea Spitalului de Urgență Sibiu se bazează tot pe sprijinul colegilor din alte județe, în cazul în care vor avea nevoie de ser antiviperin.

„În cazul în care se întâmplă ceva, noi am luat legătura cu Brașovul care are niște doze valabile și sperăm să nu aibă și ei probleme și să ne dea”, a delarat Cornel Benchea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Acesta a mai declarat că fiolele de ser antiviperin există în depozitele Unifarm, dar că nu a fost eliberată încă o autorizație de punere pe piață de către Agenția Națională a Medicamentului.

Cluj

Reprezentanții Spitalului Județean Cluj susțin că „nu toate mușcăturile de șarpe necesită administrarea serului antiviperin, ci doar formele severe”.

„Lotul existent la nivel național a expirat la 31.05.2019. Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul spitalului a sesizat DSP Cluj și MS în luna mai și a pus în aplicare instrucțiunile de lucru. În UPU Cluj există instrucțiune de lucru cu tratament complementar pentru terapia de urgență a mușcăturii de șarpe”, se arată într-un comunicat remis de către reprezentanții Spitalului Județean Cluj corespondentului MEDIAFAX.

Alba

Singurii care au primit o promisiune sigură legată de livrarea unor fiole de ser sunt cei de la Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia.

„Noi am făcut comandă și serul va ajunge, marți, la spital. Compania Unifarm ne-a dat asigurări că luni se va obține autorizația de la Agenția Națională a Medicamentului, iar de marți serul va fi distribuit. Noi am comandat două fiole și mai avem 3 cu termenul de valabilitate expirat în 31 mai, pe care le vom casa în momentul în care ni se reînnoiește stocul”, a precizat Diana Mârza, managerul Spitalului Județean de Urgențe Alba Iulia.

Covasna

Fiole cu ser expirat sunt și la Spitalul din Covasna, însă managerul de aici susține că pot fi folosite încă șase luni.

„Avem cinci doze de ser antiviperin, care sunt expirate din 31 mai. Dar aici este o precizare, că aceste vaccinuri se pot folosi încă 6 luni de zile în siguranță, dacă sunt depozitate conform normelor și în mod corespunzător, iar după 6 luni, dacă nu se observă o schimbare de culoare, se pot administra pe bază de declarație proprie a pacientului. Noi am făcut comandă în urmă cu o lună și ceva, pentru refacerea stocului, dar vaccinurile nu au încă autorizație de punere pe piață”, a declarat Robert Andras-Nagy, managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Hunedoara

Directorul medical al Spitalului din Hunedoara susține că va cere aprobare de la Comisia Medicamentului pentru a putea folosi dozele expirate la sfârșitul lunii mai, în caz de nevoie.

„Avem un stoc, cu valabilitate undeva la limită și încercăm să primim o prelungire, dacă se poate, până vine altceva. Comenzile s-au făcut, dar până acum nu au fost onorate. Au mai fost astfel de situații, dar la noi în spital, în principiu, a fost tot timpul un stoc minim și, din fericire, cred că doar de vreo două ori a trebuit folosit. Pentru stocul pe care îl avem vom cere aprobare de la Comisia Medicamentului de pe lângă Ministerul Sănătății. Sper să se rezolve de la nivel central problema, să se aducă din altă țară, să existe măcar undeva, la nivel de județ, un stoc minim care să poată fi accesat în caz de urgență”, a spus dr. Gavril Bende Barna, directorul medical al Spitalului Municipal Hunedoara.

Mureș

Nici la Spitalului Clinic Județean Târgu Mureș nu există fiole de ser antiviperin, iar reprezentanții unității medicale așteaptă ca problema să fie rezolvată la București.

„Nu avem nicio fiolă de ser antiviperin. Este o problemă la nivel național. Acesta este adus prin Compania Națională Unifarm, s-a comandat, dar comanda aceasta este egală cu zero, dacă nu s-a onorat”, a declarat Mariana Moldovan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Târgu Mureș.

Recent, un copil de 10 ani a fost mușcat de o viperă în localitatea Râu Sadului, din județul Sibiu, iar din cauza lipsei serului antiviperin, acesta a primit antidotul la trei ore după momentul în care părinții l-au dus la Pediatrie. „Singura doză a fost la Alba Iulia”, a spus reprezentantul Spitalului.

„Copilul s-a prezentat la noi la spital cu mușcătură de viperă. Colegii mei au sunat peste tot în județele apropiate, însă doar la Alba Iulia a fost găsită o doză, care i-a fost administrată copilului și a fost salvat. Băiețelul se poate considera norocos, am înțeles că lipsește acest ser cam de peste tot”, spunea purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie din Sibiu, Ioana Mătăcuță.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/criza-de-ser-antiviperin-in-spitalele-din-tara-care-mai-au-pe-stoc-doar-produse-expirate-54749.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/criza-de-ser-antiviperin-in-spitalele-din-tara-care-mai-au-pe-stoc-doar-produse-expirate-54749-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv